Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a majorat, săptămâna trecută, achiziţiile de obligaţiuni emise de companii, astfel că totalul cumpărat în ultimele două luni a ajuns la 15 miliarde de euro, mult peste estimările analiştilor, informează Reuters.
Săptămâna trecută, BCE a achiziţionat obligaţiuni emise de companii în valoare de 1,76 miliarde de euro, în timp ce ritmul achiziţiilor de obligaţiuni suverane a încetinit.
Banca Centrală Europeană a început, pe 8 iunie, să cumpere obligaţiuni emise de companii, în speranţa că le va încuraja astfel să împrumute şi să cheltuiască, o nouă încercare a BCE de a relansa o inflaţie extrem de scăzută în zona euro.
De atunci, BCE a achiziţionat lunar obligaţiuni emise de companii în valoare de 7,5 miliarde de euro, mai scrie Reuters.