BCE nu modifică dobânda şi măsurile de relaxare cantitativă

A.V.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 28 aprilie 2017

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, ieri, să menţină nemodificate dobânzile şi programul de achiziţii de obligaţiuni, fiind atentă în continuare la redresarea economică a regiunii şi la riscurile generate de turbulenţele politice din zona euro. Consiliul guvernatorilor BCE şi-a reafirmat decizia privind realizarea de achiziţii lunare de obligaţiuni în sumă de 60 de miliarde de euro, în scădere de la 80 de miliarde de euro, cât au însumat acestea până în aprilie.

Principala dobândă de refinanţare a fost menţinută de BCE la nivelul zero, iar dobânda pentru depozite şi dobânda de finanţare marginală la -0,4%, respectiv 0,25%, aşa cum aşteptau analiştii.

După decizia BCE, euro s-a înscris pe un curs negativ. În jurul orei 18.30 (ora României), moneda unică avea un curs de 1,0865 dolari, în scădere cu 0,4% faţă de ziua precedentă.

Mario Draghi, preşedintele BCE, a declarat ieri, în urma reuniunii de politică monetară, că redresarea economică a zonei euro este tot mai solidă, iar riscurile de încetinire a creşterii s-au redus.

Oficialul BCE a adăugat, însă, că măsurile extraordinare de stimulare pe care le implementează banca sunt încă necesare, iar instituţia este pregătită să crească achiziţiile de obligaţiuni, dacă perspectivele se vor înrăutăţi în mod neaşteptat.

Draghi le-a cerut din nou politicienilor din ţările uniunii monetare să aplice reformele necesare pentru susţinerea productivităţii şi să adopte politici fiscale favorabile creşterii.

Preşedintele BCE a mai spus că încă există motive de îngrijorare în regiune, cum sunt creditele neperformante din sectorul bancar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb