BCE RECUNOAŞTE CĂ ZONA EURO NU FUNCŢIONEAZĂ CONFORM PLANULUI Mai există viitor pentru Uniunea Monetară în Europa?

Criticii Uniunii Monetare Europene au avertizat, cu mult înainte de introducerea monedei euro, că ţările membre nu formează o "zonă monetară optimă", conform teoriei economice promovate de profesorul Robert Mundell.

Într-o astfel de arie geografică, introducerea unei monede unice ar conduce la creştere productivităţii, facilitarea schimburilor comerciale, creşterea eficienţei economice în general şi, bineînţeles, la creşterea bunăstării.

Ceea ce s-a întâmplat înainte de declanşarea crizei financiare globale, şi, mai ales, evoluţia divergentă a economiilor din zona euro din ultimii ani, fără perspective concrete de îmbunătăţire a situaţiei, a determinat Banca Centrală Europeană să recunoască, în sfârşit, că zona euro nu funcţionează conform planului.

În Buletinul Economic din iulie 2015 a apărut articolul "Real convergence in the euro area: evidence, theory and policy implications", unde se arată că "nu există mecanisme automate care să asigure că procesul de convergenţă nominală premergător adoptării euro va conduce ulterior la un proces sustenabil de convergenţă reală".

Această simplă propoziţie ne arată că România va intra în zona euro la calendele greceşti, indiferent de declaraţiile oficiale de la BNR, Palatul Victoria, Cotroceni sau de aiurea.

Şi asta nu este tot. "O lecţie importantă a crizei datoriilor suverane din zona euro este aceea că necesitatea politicilor economice sănătoase nu se termină odată cu adoptarea euro", se mai arată în analiza BCE, în condiţiile în care "criza financiară globală a arătat deficienţe structurale şi instituţionale severe pentru unele ţări din Uniunea Monetară".

Poate că astfel de deficienţe sunt conştientizate în Cehia şi Polonia, de unde au venit noi declaraţii privind amânarea, pe termen nedefinit, a îndeplinirii obligaţiei "contractuale" de la intrarea în Uniunea Europeană.

Perpetuarea crizei din Grecia a oferit scuza potrivită la momentul oportun. "Nu trebuie să ne grăbim către o casă care încă mai fumegă de pe urma incendiului. Cât timp zona euro are probleme cu unii dintre membrii săi, nu trebuie să vă aşteptaţi la entuziasm din partea noastră", a declarat Marek Belka, guvernatorul Băncii Poloniei, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Telegraph.

Preşedintele Cehiei a fost şi mai tranşant. "Vom amâna adoptarea euro până când Grecia va părăsi Uniunea Monetară", a precizat Milos Zeman, după cum scrie Bloomberg.

Analiza BCE mai arată că "nu a existat un proces de convergenţă reală pentru cele 12 ţări care au adoptat euro în 1999 şi 2001". Printre motivele slabei convergenţe reale după formarea zonei euro, economiştii BCE includ, pe lângă o calitate redusă a instituţiilor şi rigidităţile structurale, "boom-ul cererii interne determinat de creşterea accelerată a creditării", care a condus la "supraestimarea creşterii potenţiale în anumite ţări, mai ales în Spania şi Grecia".

Oare nu acesta este cazul şi la noi, unde explozia creditării din deceniul trecut a distorsionat substanţial creşterea potenţială, un indicator fundamental al cadrului de politică monetară bazat pe ţintirea inflaţiei? În aceste condiţii, BNR a menţinut pentru o perioadă îndelungată, şi menţine încă, o politică monetară ultrarelaxată, ale cărei efecte se vor vedea când normalizarea dobânzilor va deveni inevitabilă.

Lipsa convergenţei reale, evaluată de BCE pe baza indicatorului PIB real per capita, este determinată de factori precum rigidităţile structurale, cadrul instituţional deficitar, creşterea insuficientă a productivităţii muncii şi, poate cel mai important, "politicile insuficiente pentru prevenirea boom-ului în preţurile activelor financiare".

Din păcate, Banca Centrală Europeană refuză să-şi recunoască vina în ceea ce priveşte declanşarea boom-ului financiar, ale cărui cauze trebuie căutate în costurile de finanţare artificiale, promovate prin reducerea dobânzii dincolo de pragurile implicate de un anumit nivel al economisirii.

Pentru atingerea obiectivului convergenţei reale, BCE consideră că este nevoie de asigurarea stabilităţii macroeconomice, un grad ridicat de flexibilitate al pieţelor, precum şi de asigurarea unor condiţii favorabile pentru utilizarea muncii şi capitalului.

O constatare deosebit de îngrijorătoare se referă la fluxurile de capital către economiile de la periferia zonei euro, care s-au materializat mai ales prin investiţii în obligaţiuni şi finanţări ale băncilor, în timp ce "investiţiile străine directe au fost mai puţin semnificative", deşi "în principiu, fluxurile de capital privat către ţările cu venituri reduse din zona euro ar fi trebuit să determine creşterea productivităţii şi creşterea sustenabilă a veniturilor".

După cum se observă, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple "în principiu" se află foarte departe de ceea ce s-a întâmplat "în realitate", iar concluziile BCE reprezintă un semnal de alarmă, dar şi un duş extrem de rece pentru autorităţile noastre. Capitalul străin nu vine, pur şi simplu, doar pentru că o ţară este membră a zonei euro.

Concluziile economiştilor de la BCE nu oferă, însă, speranţa redresării zonei euro, pe fondul învăţării din greşelile trecutului.

De ce? Pentru că însăşi autoritatea monetară a zonei euro face totul, după cum a declarat Mario Draghi în urmă cu trei ani, pentru a împiedica eliminarea dezechilibrelor.

Programul de relaxare cantitativă al BCE presupune achiziţionarea de pe piaţa secundară a obligaţiunilor emise de statele din zona euro, precum şi de o serie de organizaţii internaţionale sau agenţii guvernamentale.

În lista iniţială a agenţiilor guvernamentale au fost incluse o serie de instituţii financiare specializate în finanţarea companiilor şi organizaţiilor din sectorul public, cum sunt KfW din Germania, Bank Nederlandse Gemeenten din Olanda sau Instituto de Credito Oficial din Spania.

În 2 iulie 2015, BCE a extins lista companiilor ale căror obligaţiuni pot fi achiziţionate cu bani proaspăt "tipăriţi". Majoritatea sunt companii de administrare a infrastructurii feroviare, de electricitate şi de distribuţie a gazelor naturale: ÖBB-Infrastruktur AG din Austria, ENEL, SNAM şi Ferrovie dello Stato Italiane din Italia, SNCF Réseau din Franţa sau Työttömyysvakuutusrahasto (Fondul asigurări pentru şomaj) din Finlanda.

Extinderea listei obligaţiunilor acceptate de BCE are implicaţii cel puţin interesante. De exemplu, creditorii internaţionali fac presiuni asupra Greciei pentru privatizarea companiilor de stat, printre care se află şi operatorul reţelei electrice din ţară. Oare nu se poate prezenta ENEL, ipotetic vorbind, cu bani proaspăt tipăriţi, la "licitaţia" pentru "privatizare"?

Pe lângă privilegiile enorme create pentru cei care primesc direct banii ieftini de la BCE, decizia Băncii reprezintă şi un alt semnal de alarmă: derularea programului QE a condus la apariţia unui deficit de lichiditate pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale, manifestat şi prin creşterea randamentelor din ultimele luni, iar acum a mai rămas doar soluţia extinderii listei obligaţiunilor acceptate.

Rămâne de văzut cât de mare va deveni lista de pe site-ul BCE, mai ales că ultimul raport FMI cu privire la evoluţia economiei din zona euro recomandă extinderea şi prelungirea programului de relaxare cantitativă.

În aceste condiţii, şi pe fondul forţării Greciei la supunere totală în faţa creditorilor internaţionali, "este greu de văzut cum o uniune monetară menţinută prin frică şi constrângere poate avea un viitor", după cum a scris recent Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph.

"Acum avem o Europă unde temperatura a crescut până aproape de fierbere, unde elitele zonei euro refuză să schimbe cursul şi avocaţi răuvoitori încearcă să condamne pe oricine caută o cale de ieşire din această capcană", mai arată jurnalistul britanic, fiind convins că aceasta este "reţeta pentru un război civil european".

Oare sunt gata conducătorii Europei să sacrifice continentul, din nou, în numele unui ideal care nu mai are nimic de a face cu democraţia? Sau istoriei i se va face milă şi nu va accepta o ironie aşa de amară?