Banca Comercială Română a acordat credite în valoare de peste 200 milioane euro, în cadrul Programului "Prima Casă 4" , potrivit unui comunicat de presă al băncii.
Ritmul de acordare a creditelor Prima Casă este mult mai accelerat în etapa a 4-a în comparaţie cu etapele anterioare,apreciază reprezentanţii instituţiei. Dacă după primele 5 luni ale primei etape a programului (Prima Casă 1) erau acordate peste 3.700 credite, după primele 5 luni ale etapei a 4-a (Prima Casă 4) sunt acordate deja un număr de peste 5.350 credite, precizează reprezentanţii băncii.
BCR a acordat peste 20.000 credite în cele 4 etape ale Programului Prima Casă, volumul acestor credite fiind de aproximativ 800 milioane euro.
Valoarea medie a unui împrumut din programul Prima Casă 4 este de 38.500 euro, în scădere faţă de prima etapă a programului când valoarea medie a fost de 41.200 euro. În plus, valoarea medie a avansului plătit de către clienţi pentru achiziţionarea primei lor locuinţe a fost de 11%. Clienţii au beneficiat astfel de condiţiile preferenţiale de dobândă şi avans acordate prin intermediul programului.
De un credit Prima Casă 4 poate beneficia orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 metri pătraţi.
Dobânda la creditul Prima Casă este variabilă şi este formată din Euribor la 3 luni plus o marjă de 3,75% pentru clienţii cu istoric în relaţia cu BCR (marja este de 3,95% pentru clienţii fără istoric).
De exemplu, pentru un credit de 40.000 de euro, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară în acest moment (variază în funcţie de EURIBOR) este de 223 euro.
Clienţii trebuie să dispună de un avans de minim 5% din valoarea împrumutului. Banca acceptă până la trei coplătitori. Nu se percepe comision de acordare a creditului sau comision lunar de administrare. Comisionul de rambursare anticipată este zero.
Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele si în contul statului, având valoare determinată, iniţial egală cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoa-rea finanţării garantate - deci la jumătate din valoarea acordată a creditului. De asemenea, şi beneficiarii creditelor obţinute în primele 3 etape ale programului vor plăti un comision de gestiune mai mic decât în anii anteriori - deoarece procentul de 0,49% se aplică la jumătate din valoarea soldului garanţiei şi nu la soldul integral ca în anii anteriori.
În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0,15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de construcţie, dar nu mai mult de 18 luni.