BCR: Alexandru Dugaia, noul coordonator al departamentului Supply Chain Finance

V.B.
Bănci-Asigurări / 2 septembrie 2014

Alexandru Dugaia este noul coordonator al departamentului Supply Chain Finance din Banca Comercială Română (BCR), potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Domnia sa a absolvit Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din ASE şi a obţinut apoi diploma de master în Managementul Afacerilor Internaţionale.

Dugaia şi-a început activitatea în BCR, lucrând ulterior pentru BRD, în Direcţia de Factoring. Oficialul a declarat: "Prin operaţiunile de factoring, clienţii au acces la un pachet complex de servicii pentru managementul creanţelor, care include: administrare şi colectarea creanţelor, finanţare imediată (la cerere) şi, nu în ultimul rând, protecţie împotriva riscului de neplată al debitorilor. Clienţii noştri sunt preocupaţi, pe lângă finanţare, şi de transferul riscurilor de neîncasare a facturilor".

Conform unui studiu al BCR, factoring-ul a început să reprezinte o soluţie de business luată în calcul foarte serios de către companii, datorită câtorva realităţi economice majore, printre care termenele de plată din ce în ce mai extinse solicitate de cumpăratori, generând astfel presiune pe afacerile furnizorului, care trebuie să achiziţioneze bunuri noi, pentru a relua ciclul de producţie/livrare.

"Totodată, multe companii au intrat în insolvenţă în România şi din ce în ce mai mulţi furnizori au început să fie mai precauţi în alegerea partenerilor de afaceri. Operaţiunile de factoring fără recurs ajută furnizorul să îşi securizeze încasarea creanţelor prin vânzarea acestora fără regres către bancă, în scopul menţinerii solvabilităţii. Este foarte probabil ca o companie, dependentă de un cumpărător mare care se confruntă cu dificultăţi, să aibă la rândul său dificultăţi", se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb