BCR, creştere de 400% a creditelor de investiţii imobiliare

E.D.
Bănci-Asigurări / 23 iunie 2014

BCR, creştere de 400% a creditelor de investiţii imobiliare

Banca Comercială Română (BCR) a înregistrat, pe parcursul primelor 5 luni din acest an, o creştere de peste 4 ori a vânzărilor de credite ipotecare acordate în lei, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2013, transmite compania într-un comunicat.

Potrivit documentului, anul trecut, valoarea creditului ipotecar mediu era de circa 140.000 lei, însă în 2014 a cunoscut o creştere de aproximativ 15%, ajungând la 160.000 de lei. În Bucureşti, valoarea creditului mediu este de 180.000 de lei. Preponderent, românii se orientează către apartamente cu două camere, trei camere şi case. Cei care merg către garsoniere şi apartamente cu 4 camere sunt mai puţin numeroşi, susţine BCR.

"BCR înregistrează vânzări de credite ipotecare Casa Mea la un nivel cel puţin egal cu cel de credite ipotecare Prima Casă. Acesta este un semnal puternic că piaţa imobiliară este pe un trend ascendent sustenabil, tranzacţiile imobiliare putând fi susţinute din activitatea de bază a băncii", a declarat Andrew Gerber, Director Produse Retail în cadrul BCR.

Avantajul creditului Prima Casă rămâne avansul de 5% care reprezintă un ajutor real pentru tinerele familii care doresc să-şi achiziţioneze prima locuinţă şi nu au reuşit să strângă o contribuţie proprie mai mare.

În cadrul creditului standard pentru casă cel mai apreciat este creditul de investiţii imobiliare cu dobândă fixă pentru 5 ani. În prezent, peste 75% dintre clienţii BCR care accesează credite ipotecare Casa Mea aleg varianta ratelor fixe beneficiind de siguranţa sumei lunare de plată pe parcursul următorilor ani, potrivit BCR.

Cei mai numerosi clienţi care au ales varianta cu rate fixe sunt din Bucureşti urmaţi de cei din judeţele Cluj, Timiş, Iaşi, Constanţa şi Braşov, în timp ce la polul opus se situează judeţele Teleorman, Neamţ, Dâmboviţa, Buzău şi Giurgiu.

Decizia BCR de a introduce credite de investiţii imobiliare cu o perioadă mai lungă în care dobândă este fixă, a fost luată pentru a asigura clienţilor o certitudine în ceea ce priveşte cuantumul ratelor de plată.

"În prezent suntem singura instituţie bancară care oferă împrumuturi imobiliare cu rate fixe competitive în moneda naţională. Aceasta este soluţia ideală pentru a oferi clienţilor certitudinea sumelor de plată lunare pe parcursul urmatorilor ani. Acum, când dobânzile la lei au ajuns la minime istorice se iveşte oportunitatea de a fixa rata de dobândă pe o perioadă mai mare de timp (5 ani) şi de a proteja clienţii de o posibilă creştere a acesteia. Indiferent dacă un client optează pentru achiziţia primei locuinţe, relocarea într-o locuinţă mai mare sau pentru îmbunătăţirea locuinţei curente siguranţa de a şti exact cuantumul de plată lunar este critică şi de aceea încurajăm dezvoltarea creditarii ipotecare cu rate fixe, un produs deja împământenit pe alte pieţe", a adaugat Andrew Gerber.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb