BCR reduce dobânda la creditul Prima Casă

E.D.
Bănci-Asigurări / 30 iulie 2014

Banca Comercială Română (BCR) a modificat oferta de preţ pentru creditul ipotecar Prima Casă prin reducerea marjei de dobândă de la 2,5% la 2,2% pentru clienţii care nu virează salariul într-un cont BCR, dobanda finală fiind de numai 4,62%, informează un comunicat al băncii.

BCR transmite că va păstra oferta pentru clienţii care îşi încasează sau vor încasa salariul la BCR, marja de dobândă fiind de 2% pe an, iar dobânda de 4,42% pe an.

"La începutul lunii august, sărbătorim 5 ani de la acordarea primului credit Prima Casă de către BCR. Chiar dacă a suferit o serie de ajustări de-a lungul timpului, programul Prima Casă a ajutat numeroase familii să se mute în prima lor locuinţă, într-o perioadă în care economia avea nevoie de sprijin. Am redus dobânda pentru a fi mai atractivi pentru clienţii care încă nu tranzacţionează cu BCR şi le oferim astfel, şansa de a se convinge că serviciile împreună cu expertiza noastră în Program fac oferta pentru creditul Prima Casă imbatabilă", a declarat Ioana Mihai, şef Departament Credite Garantate.

Din august 2009, BCR a acordat credite în valoare de peste 5,5 miliarde lei în cadrul Programului Guvernamental Prima Casă şi a ajutat aproximativ 34.000 de familii să îşi achiziţioneze prima locuinţă. Cele mai multe credite au fost contracte de clienţi din Bucureşti (peste 40%).

Poate beneficia de creditul Prima Casă 6 orice persoană fizică care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia, nicio locuinţă, indiferent de modul şi momentul în care a fost dobândită, sau care deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia cel mult o locuinţă, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi.

Creditul este garantat parţial de Fondul de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), garanţia emisă de FNGCIMM, în numele şi în contul statului, având valoare determinată, iniţial egală cu 50% din valoarea creditului acordat. Potrivit legii, clientul are de achitat un comision de gestiune de 0,49% datorat FNGCIMM aplicat la valoarea finanţării garantate - deci la jumătate din valoarea acordată a creditului. În cazul în care clientul solicită din partea FNGCIMM o promisiune de garantare va plăti un comision unic de analiză a promisiunii de garantare de 0,15% din valoarea promisiunii de garantare. Valabilitatea promisiunii de garantare este pe perioada de construcţie, dar nu mai mult de 18 luni.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb