BCR: Volumul taxelor şi impozitelor plătite prin Internet Banking a crescut cu peste 250%

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 26 martie 2015

Volumul taxelor şi impozitelor plătite prin Internet Banking de către clienţii Băncii Comerciale Române (BCR) a crescut cu peste 250% în anul 2014, la peste 4,5 milioane lei, în creşte de la 1,285 milioane lei cât s-a înregistrat în anul 2013.

BCR oferă clienţilor săi persoane fizice posibilitatea achitării contribuţiilor, impozitelor, taxelor sau altor obligaţii faţă de bugetul statului sau bugetele administraţiilor locale prin intermediul serviciului de Internet Banking - Click 24 Banking.

În primele 2 luni din acest an volumul taxelor şi impozitelor plătite prin Internet banking a fost de aproape 530.000 lei, în creştere faţă de aceeaşi perioada a anului trecut când s-au înregistrat aproximativ 425.000 lei.

Cei mai mulţi clienţi care şi-au plătit impozitele prin Internet Banking sunt din Bucureşti (46%), urmaţi de cei din judeţele Constanţa (5%), Braşov (4%), Prahova, Galaţi, Cluj şi Ilfov cu câte 3% fiecare şi Timiş, Sibiu şi Iaşi cu cate 2% fiecare.

"Clienţii noştri îşi pot achita contribuţiile, impozitele, taxele sau alte obligaţii faţă de bugetul statului sau bugetele administraţiilor locale prin intermediul serviciului de Internet Banking - Click 24 Banking. Acest lucru este confirmat de numărul tot mai mare a tranzacţiilor înregistrate în luna Ianuarie şi Februarie din acest an", a declarat Marian Ignat, Director Executiv Directia Managementul Canalelor Retail, BCR.

BCR este prima bancă din România care a oferit clientilor săi, prin intermediul aplicaţiei de internet banking, posibilitatea de a achita orice impozit sau taxă către bugetele locale şi de stat.

Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. BCR oferă produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 538 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 45.000 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.800 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul anului 2014, Erste Group deţinea active totale în valoare de 196,3 miliarde euro şi înregistra un raport cost/venituri de 55,1%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) s-a situat la 10,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb