Totalul creditelor acordate de Banca Europeană de Investiţii (BEI), în 2010, s-a ridicat la 72 miliarde euro - 63 miliarde euro în UE şi 9 miliarde euro în afara UE - pentru susţinerea a circa 460 de proiecte de anvergură. Aceasta reprezintă o revenire treptată la nivelurile anterioare crizei, banca adaptându-şi activitatea la mediul economic, potrivit unui comunicat al instituţiei.
BEI precizează că a finalizat dis-tribuirea unui pachet de sprijin suplimentar în valoare de 61 miliarde euro în ultimii trei ani, cu 11 miliarde euro peste suma prevăzută iniţial. Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) - care dobândesc foarte greu acces la finanţare în circumstanţe economice dificile - şi regiunile defavorizate din Europa au fost principalii beneficiari ai acestui efort excepţional. În această perioadă de trei ani, circa 160.000 de IMM-uri au beneficiat de finanţări BEI. Regiunile defavorizate din Europa au fost sprijinite în această perioadă prin finanţarea a circa 430 de proiecte.
• Volum record al creditelor în 2010 pentru acţiuni împotriva schimbărilor climatice
BEI a crescut la 19 miliarde euro finanţarea alocată proiectelor privind acţiunile împotriva schimbărilor climatice, ceea ce reprezintă o pondere de 30% în creditele acordate de bancă în Uniunea Europeană (UE), se mai arată în comunicatul băncii. Înregistrând o creştere semnificativă de la 16 miliarde euro în anul precedent, aceas-tă sumă reprezintă un nou reper în ceea ce priveşte susţinerea creşterii durabile şi construirea unui viitor cu emisii reduse de dioxid de carbon în Europa.
Sprijinul BEI pentru proiectele privind acţiunile împotriva schimbărilor climatice se axează în continuare pe energie (energie regenerabilă şi eficienţă energetică) şi transport durabil.
Banca a reuşit să mărească ponderea energiei regenerabile şi a eficienţei energetice în portofoliul său. În 2010, energia regenerabilă a fost finanţată cu peste 6 miliarde euro, iar proiectele din domeniul eficienţei energetice cu peste 2 miliarde euro. Planurile naţionale de acţiune privind energia regenerabilă s-au dovedit un catalizator important pentru investiţiile în aceste domenii, fiind sprijinite toate cele trei tehnologii emergente (eoliană, solară şi biomasă). În sectorul transporturilor, BEI joacă un rol central în sprijinirea dezvoltării vehiculelor electrice.
Ţările din afara UE au primit în 2010 finanţări în valoare de 2 miliarde euro pentru proiecte privind acţiunile împotriva schimbărilor climatice. În următorii trei ani, banca îşi va mări în mod substanţial sprijinul pentru proiecte în domeniul energiei durabile în respectivele ţări. Acest fapt se datorea-ză creşterii de 1,5 miliarde euro convenite pentru Facilitatea pentru energie durabilă, ajungându-se la o sumă totală de 4,5 miliarde euro. Aceasta, împreună cu mandatul de 2 miliarde euro propus pentru schimbări climatice (discutat în prezent de Parlamentul European şi de Consiliu) plasează banca într-o poziţie favorabilă pentru a sprijini Uniunea Europeană la punerea în aplicare a obiectivelor sale globale privind acţiunile împotriva schimbărilor climatice în afara Europei, susţin reprezentanţii BEI.
În perspectivă, BEI va contribui la punerea în aplicare a Strategiei Europa 2020, a obiectivelor UE privind acţiunile împotriva schimbărilor climatice şi a obiectivelor europene de politică externă. BEI anunţă că va continua să ofere finanţare pe termen lung şi expertiză tehnică şi se va strădui să elaboreze noi instrumente împreună cu Comisia, pentru a oferi o capacitate suplimentară de acoperire a riscului pentru sectoare prioritare, precum infrastructura şi IMM-urile.
În 2010, banca a raportat un profit net de 2,1 miliarde euro.