BEI acordă BRD un credit de 100 milioane euro

F.A.
Companii / 24 septembrie 2013

Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi BRD Groupe Société Générale SA au semnat un contract de credit în valoare de 100 milioane euro pentru finanţarea proiectelor care contribuie la creşterea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţesc accesul la finanţare pe termen mediu şi lung pentru companiile româneşti şi măresc competitivitatea economiei româneşti.

Fondurile BEI vor fi folosite pentru a finanţa proiectele promovate de IMM-uri (companii cu până la 250 de angajaţi), corporaţii medii (cu până la 3.000 de angajaţi) şi entităţi din sectorul public, precum şi pe cele ale altor tipuri de agenţi economici privaţi din România, potrivit unui comunicat de presă.

Mihai Tănăsescu, Vicepreşedintele BEI responsabil cu operaţiunile de creditare în România, a declarat: "Sprijinirea finanţării proiectelor implementate în special de IMM-uri şi corporaţiile medii este un obiectiv - cheie al BEI în România, pentru că IMM-urile şi sectorul corporaţiilor medii reprezintă un motor de creştere şi de inovare. Prin cooperarea cu BRD, partener tradiţional al BEI în România, BEI se asigură că beneficiile creditării în condiţii favorabile ajung la companiile eligibile".

Acest credit este acordat în cadrul Planului Comun de Acţiune al Instituţiilor Financiare Internaţionale pentru Europa Centrală şi de Sud-Est, care se concentrează pe asigurarea unui acces mai bun la finanţare pe termen lung pentru IMM-urile europene, cu scopul de a le ajuta să depăşească efectele crizei financiare. Fondurile vor sprijini creşterea prin încurajarea restructurării, consolidării şi diversificării economice, precum şi prin îmbunătăţirea competitivităţii pe termen lung prin facilitarea accesului la credite pe termen lung, conform sursei citate.

Philippe Lhotte, Preşedinte - Director General al BRD, a afirmat: "BRD crede că România este pe drumul cel bun către regăsirea performanţei economice şi doreşte să sprijine companiile româneşti prin intermediul profesionalismului şi implicării sale în economia reală. Suntem conştienţi de importanţa vitală a IMM-urilor şi corporaţiilor medii pentru structura economică a ţării şi pentru dezvoltarea ei viitoare. De aceea oferim produse adaptate şi întreaga noastră expertiză companiilor care doresc să atingă, prin inovare, performanţa în afaceri. Creditarea este de o importanţă crucială pentru o ţară care îşi doreşte să aibă o creştere semnificativă, iar noi suntem cu siguranţă în măsură să contribuim la progresul României".

Acest credit este o continuare a colaborării între BEI şi BRD. Incluzând şi actualul împrumut, BEI a acordat deja BRD 4 linii de credit cu o valoare totală de 230 milioane EUR. Liniile anterioare au fost consumate în totalitate, fiind alocate beneficiarilor finali, în special IMM-uri.

O parte importantă a creditelor acordate de BEI în România este reprezentată de împrumuturi acordate instituţiilor financiare pentru a finanţa companiile româneşti, în special IMM-uri şi corporaţii medii.

În ultimii cinci ani, BEI a acordat linii de credit în valoare de 800 milioane EUR băncilor şi companiilor de leasing din România. Reţeaua locală de intermediari ai BEI cuprinde 11 instituţii financiare active care distribuie fondurile BEI pentru a sprijini economia ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb