UPDATE Ouăle contaminate cu insecticid au ajuns în ţara noastră

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 10 august 2017

Ouăle contaminate cu insecticid au ajuns în ţara noastră

Actualizare 18:14 ANSVSA: 1.000 de kilograme de gălbenuş de ou lichid contaminat cu Fipronil, găsite în Timiş

Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş au sechestrat o cantitate de 1.000 de kilograme de gălbenuş de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acţiune realizată conform alertei din Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF).

Lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs neajungând la comercializare, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă

Cele 1.000 de kilograme vor fi neutralizate prin incinerare, precizează Autoritatea.

"Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil", se mai arată în comunicat.

Comisia Europeană a transmis tuturor Statelor Membre următoarea recomandare: "Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate".

Între ANSVSA şi reprezentaţii asociaţiilor crescătorilor de păsări din ţara noastră există un permanent schimb de informaţii privind evoluţia, la nivel european, a situaţiei ouălor contaminate cu Fipronil, susţine Autoritatea.

Reprezentanţii instituţiei menţionează că, în acest sens, ANSVSA desfăşoară, deja, activităţi de control, în mod randomizat, în fermele avicole din ţară.

"ANSVSA monitorizează atent această situaţie şi va informa permanent cu privire la noi elemente apărute în contextul alertei europene legate de ouăle contaminate cu Fipronil", dau asigură reprezentanţii Autorităţii.

(S.A.)

--------------

Autorităţile olandeze ştiau încă din noiembrie 2016 că unele ouă din această ţară erau contaminate cu o substanţă toxică denumită Fipronil şi au neglijat să-i informeze atunci pe partenerii lor europeni, a afirmat, ieri, ministrul Agriculturii din Belgia, Denis Ducarme, transmite agenţia AP, potrivit Agerpres.

Retailerii din câteva state europene au retras din supermarket-uri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda, care este al doilea mare exportator de păsări după SUA. Luni, Uniunea Europeană a notificat Marea Britanie, Franţa, Suedia şi Elveţia că unele ouă contaminate ar fi ajuns în aceste ţări, în timp ce autorităţile din Belgia şi Olanda investighează cum a ajuns insecticidul în fermele avicole. Belgia a informat în 20 iulie organismele europene specializate despre contaminarea ouălor cu Fipronil.

Miercuri, Denis Ducarme a afirmat că Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor din Belgia deţine documente oficiale "care indică prezenţa substanţei Fipronil în ouăle olandeze încă din noiembrie 2016".

Ducarme a solicitat explicaţii de la autorităţile olandeze şi a vorbit cu comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală "care părea să fi avut deja această informaţie".

Controalele efectuate de Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor au fost sporite după ce luna trecută s-au descoperit în Belgia ouă contaminate, a dat asigurări Ducarme.

Aproape toate ouăle testate în Belgia aveau niveluri foarte scăzute de insecticid. Una dintre companiile testate în 18 iulie a găsit un nivel scăzut de fipronil, mult sub limita UE. Dar firma a cerut o a doua opinie, iar cel de-al doilea test a arătat un nivel peste maximul permis. Compania este în carantină din 18 iulie, a precizat ministrul Agriculturii din Belgia.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că această substanţă este moderat toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.

La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziţilor. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanţa activă din mai multe insecticide, Fipronil, produs şi de firma germană BASF. Această moleculă, utilizată în mod obişnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor şi căpuşelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanţă pe care a achiziţionat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision. Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantităţi mari de Fipronil din România.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat luni că prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje nu a fost transmisă nicio notificare oficială despre reziduuri de Fipronil în ouă şi nu există nicio informaţie care să arate că produsele afectate au intrat pe piaţa din România, potrivit unui comunicat al autorităţii.

"Ca urmare a semnalărilor apărute în mass-media, despre faptul că în unele ţări din Uniunea Europeană au fost depistate reziduuri de Fipronil în ouă, ANSVSA face următoarele precizări: Prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, nu a fost transmisă nicio notificare oficială în acest sens şi nu există nicio informaţie care să arate că produsele afectate au intrat pe piaţa din România. Din datele pe care le deţinem, în România au fost autorizate de către Ministerul Sănătăţii, instituţia competentă pentru autorizarea produselor biocide, (prin Comisia Naţională pentru Produse Biocide), un număr de 7 produse biocide pe bază de Fipronil (substanţă activă)", se spune în comunicat.

ANSVSA menţionează că monitorizează atent această situaţie şi, dacă se constată că produsele implicate (ouă) au fost distribuite în ţara noastră, va lua măsurile care se impun, în funcţie de situaţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "ANSVSA face următoarele precizări:..." - de cind o autoritate din Romania este in stare sa controleze ceva in APARAREA CETATEANULUI DE RIND, a celor multi, cind la noi ajung produse ce in alte tari central-est europene sunt criticate sau chiar scoase de pe raft, ceea ce la noi nu exista si niciun producator, la noi, nu este NOMINALIZAT cind produsele nu sunt conforme sau chiar periculoase? Sunt in genunchi asazis autoritati de control al sanatatii populatiei. Avem numai "sihuranta nationala" si "amenintare de la rasarit" ca-i la moda peste oceane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb