Bell Bucharest, un furnizor local de servicii lingvistice pentru companii naţionale şi multinaţionale, se transformă în Britanica Learning Centre începând din luna iunie a acestui an, se precizează într-un comunicat de presă.
Compania vizează extinderea şi diversificarea serviciilor oferite, creşterea bazei de clienţi, dar şi afaceri de un milion de euro.
"După cinci ani de colaborare cu partenerii din Marea Britanie şi folosind experienţa acumulată în cei peste opt ani de existenţă pe piaţa de servicii lingvistice din România, am decis să construim un brand naţional puternic sub numele de Britanica Learning Centre", a declarat Carmen Olariu, fondator al companiei.