Beneficiarii POS DRU vor depune doar documente în format electronic pentru a-şi încasa banii

F. A.
Fonduri Europene / 18 aprilie 2013

Beneficiarii Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) vor depune doar documente în format electronic pentru a-şi încasa banii, începând de luni, 22 aprilie, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Documentele vor fi scanate şi vor fi depuse de beneficiari la Organismele Intermediare POS DRU pe CD şi va fi încheiat un proces verbal de predare-primire a CD-ului.

Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene, a declarat: "Este inacceptabil ca beneficiarii să vină cu mii de pagini când depun documentele pentru a-şi recupera banii. Nu mai tolerez această abordare în relaţia cu beneficiarii şi am solicitat în mod expres Autorităţii de Managment POS DRU că începând de luni, 22 aprilie, toate cererile de rambursare şi documentele aferente să fie depuse numai în format electronic. Mai mult, în viitorul apropiat aceste documente vor fi depuse online. Efectul acestor măsuri va fi accelerarea ritmului de absorbţie a fondurilor europene şi degrevarea beneficiarilor de o activitate inutilă".

În prezent documentele justificative pot fi depuse doar pe suport hârtie. Cand depun cereri de rambursare a fondurilor UE, beneficiarii trebuie să aducă dovezi pentru toate cheltuielile eligibile efectuate în implementarea proiectului, precum: copii ale facturilor, ale contractelor încheiate, rapoarte de activitate, listele cu experţii implicaţi în derularea proiectului. Din cauza volumului uriaş de documente justificative, depunerea unei cereri de rambursare înseamnă de obicei predarea a 20-30 de bibliorafturi, iar în unele cazuri se poate ajunge chiar la 70 de bibliorafturi.

Tot de săptămâna viitoare vor fi făcute şi plăţi parţiale către beneficiarii care nu au depus unele documente justificative. Aceştia vor primi sumele aferente cheltuielilor eligibile care vor fi validate. Cheltuielile pentru care beneficiarii nu au depus toate documentele justificative vor fi decontate in cadrul urmatoarei cereri de rambursare, se mai precizează în comunicatul de presă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb