Berlinul îndeamnă UE să-şi intensifice presiunile asupra Rusiei

M.D.
Internaţional / 13 aprilie 2018

Berlinul îndeamnă UE să-şi intensifice presiunile asupra Rusiei

UE este necesar să sporească presiunile asupra Rusiei, pentru a o determina să-şi schimbe atitudinea în numeroase crize în care este implicată, a declarat, astăzi, la Bruxelles, şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, relatează AFP.

"Noi nu putem să tolerăm eşecurile Consiliului de Securitate al ONU din cauza votului de veto al Rusiei. Nu putem continua aşa", a declarat acesta într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker.

"Trebuie să sporim presiunile asupra Rusiei, pentru a o determina să-şi schimbe atitudinea. Aceasta este o condiţie sine qua non în vederea soluţionării problemei conflictului sirian", a îndemnat Maas.

Rusia s-a opus, marţi, prin veto, în Consiliul de Securitate, unui proiect american de rezoluţie care prevedea crearea unui mecanism de anchetă cu privire la recursul la armament chimic în Siria, în urma atacurilor de sâmbătă de la Duma.

Şeful diplomaţiei germane şi-a reiterat susţinerea faţă de propunerea apărată de Franţa cu privire la traducerea celor care se fac vinovaţi de atacuri chimice în faţa justiţiei penale internaţionale.

"Folosirea armelor chimice nu ar trebui să rămâne nepedepsită, fără consecinţe. Nu ne putem face că nu s-a întâmplat nimic", a subliniat Maas.

"Însă nu putem închide dialogul cu Rusia", a avertizat el. "Ucraina, otrăvirea de la Salisbury, intervenţia în Siria, intervenţiile în procesele democratice trebuie săfie abordate şi trebuie să vedem cum să reacţionăm", a declarat ministrul german.

Maas urmează să participe luni la Luxemburg la o reuniune a miniştrilor de Externe din UE, în cursul căreia urmează să fie reafirmată unitatea statelor membre în faţa Moscovei şi pe tema conflictului din Siria.

Cei 28 au imputat în mod unanim Rusiei utilizarea unui agent chimic, cu scopul de a încerca să elimine un fost agent dublu rus în Marea Britanie, Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, însă sunt dezbinaţi cu privire la sancţiuni.

Majoritatea statelor membre UE au expulzat diplomaţi ruşi de pe teritoriul lor, însă mai multe ţări s-au limitat să-şi recheme ambasadorii la Moscova la consultări.

Şeful diplomaţiei germane s-a pronunţat în favoarea unui recurs tot mai frecvent la votul cu o majoritate calificată în cadrul reuniunilor consacrate afacerilor externe, pentru a se tranşa asupra unor poziţii, iar apoi acţiona.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa amenințe Rusia?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb