Big Brother-ul autohton,primit cu gândul la vacanţă

D.N.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 23 iulie 2013

Big Brother-ul autohton,primit cu gândul la vacanţă

Înregistrarea cartelelor preplătite şi supravegherea comunicaţiilor pe internet sunt două din iniţiativele pregătite pentru această toamnă de câţiva politicieni de la putere. Reacţia opiniei publice a fost foarte palidă, existând doar câteva mici excepţii, marea masă a oamenilor fiind mult prea ocupată cu înmormântările de milionari, cu cererile lui Becali sau pur şi simplu cu vacanţa pentru a mai avea grija libertăţilor personale. Lansată pe piaţă de parlamentarul Sebastian Ghiţă şi comentată de premierul Victor Ponta, iniţiativa este una cât se poate de serioasă. Din păcate "derapajele" de la spiritul şi litera legii sunt foarte posibile şi destul de probabile în astfel de cazuri. De la terorie la practică mereu sunt distanţe enorme şi multiple căi şi nu mai e o noutate pentru nimeni că Iadul este pavat cu bune intenţii. Deputatul PSD Sebastian Ghiţă, patronul televiziunii România TV, a anunţat că va depune o iniţiativă legislativă care să facă posibilă interceptarea cartelelor telefonice pre-plătite, dar şi implementarea unui program care să permită supravegherea comunicaţiilor pe internet de către serviciile secrete. Justificarea este una care stă în picioare, interceptările vor fi făcute doar în cazul unor infracţiuni economice grave, când siguranţa naţională este în pericol şi atunci când la mijloc este vorba de acte de terorism. Premierul, care a insistat doar pe tema cartelelor telefonice, era convins că întreaga dezbatere pe această temă nu va fi decât o furtună într-un pahar cu apă: "Este un sistem care în acest moment există în 17 ţări europene deja, dacă te duci în Franţa, Germania, Italia, Spania, Bulgaria, Ungaria şi vrei să îţi cumperi o cartelă pre-pay, trebuie să arăţi un document şi să ţi se înregistreze numele şi cine eşti. Noi avem o problemă de aplicare. (...) Cartelele Pre-Pay sunt în general ale tinerilor, ale celor cu venituri mai reduse. Fiul meu are 11 ani, are o cartelă Pre-Pay, ca să nu vorbească toată ziua la telefon. Dar, de asemenea, cartelele Pre-Pay sunt folosite în scopuri infracţionale. Or, nu e nimic rău dacă fiul meu la 11 ani vrea o cartelă Pre-Pay, să meargă cu mine sau cu mama lui să se noteze a cui e cartela. Dacă face o glumă proastă şi sună la 112, e bine să ştim cine a făcut gluma. De aceea zic că a fost o furtună într-un pahar cu apă, se linişteşte repede". Cum primul moment, în care era testată reacţia opiniei publice, a fost depăşit destul de rapid, proiectul pare a avea cale liberă spre adoptare.

Teoretic o astfel de iniţiativă este perfect justificată, numai că, peste Ocean, într-o democraţie mult mai puternică, astfel de legi sunt în vigoare de mai mulţi ani, iar efectele abia acum se văd, după ce pe piaţă au explodat mai multe scandaluri. Argumentul "11 septembrie - terorism" a fost foarte des folosit, iar oamenii au înţeles utilitatea acestor interceptări- supravegheri. Două au fost evenimentele ultimei luni care au creat mari bătăi de cap oficialităţilor americane. Associated Press (AP, a acuzat guvernul de la Washington de amestec în activitatea de colectare a informaţiilor . Agenţia de presă americană a denunţat o "intruziune masivă şi fără precedent" a Departamentului Justiţiei, care a confiscat registre cu date privind conversaţii telefonice efectuate de aproximativ 100 de jurnalişti ai AP. Un alt scandal este în plină defăşurare şi a căpătat proporţii planetare după ce un fost angajat al Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate, Edward Snowden, a dezvăluit presei că NSA şi FBI au acces la serverele a nouă giganţi americani în domeniul internetului, între care Microsoft, Yahoo!, Google şi Facebook, pentru a supraveghea activităţi în străinătate şi că ţări ale UE, dar şi Rusia şi China s-ar afla şi ele "în aria de acoperire". Agenţia Naţională americană pentru Securitate colectează pe serverele sale miliarde de date ale unor comunicaţii în întreaga lume pe care le analizează cu ajutorul unor algoritmi, cu scopul de a identifica ameninţări teroriste. Legea americană îi protejează pe cetăţeni de o supraveghere fără ordonanţă, însă persoanele din afara teritoriului american nu beneficiază de această protecţie şi pot să fie spionate în mod legal. Snowden fost acuzat de spionaj şi se află blocat pe un aeroport din Moscova, cerând Rusiei azil temporar. Dezvăluirile sale au declanşat furia unor apărători ai libertăţilor civile, anumitor membri ai Congresului şi unor grupuri care activează în domeniul apărării drepturilor la viaţă privată atât în privinţa amplorii supravegherii comunicaţiilor telefonice, cât şi a celor pe internet. Preşedintele Barack Obama a declarat că Guvernul nu ascultă convorbirile telefonice, iar alţi oficiali au subliniat că acest program de colectare masivă de comunicaţii a ajutat la detectarea unor comploturi teroriste. Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel pledează pentru un acord la nivel mondial privind protecţia datelor, acesta fiind un răspuns după ce toată lumea a aflat de programul american de supraveghere PRISM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb