Bilă albă pentru învăţământul superior autohton: studiul medicinei

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 28 septembrie 2018

Mediul universitar autohton a primit un semnal pozitiv de la cel mai înalt nivel. Ambasadorul Franţei la Bucureşti Michele Ramis a lăudat Universitatea de Medicină din Cluj, apreciind că acesta este motivul pentru care tinerii francezi sunt atraşi de învăţământul superior din acest oraş.

Declaraţia a fost făcută cu ocazia inaugurării unui seminar dedicat integrării studenţilor internaţionali de la secţiile engleză şi franceză: "La Cluj există un pol universitar foarte important mai ales pentru studiile de medicină - medicină generală, farmacie şi stomatologie - şi iată de ce Clujul atrage studenţii francezi, lucru de care suntem foarte bucuroşi. După cum ştiţi, în Uniunea Europeană există un sistem de echivalare a studiilor, prin urmare studenţii care îşi fac studiile într-o universitate din Uniunea Europeană pot să exerseze în altă ţară europeană." Diplomatul a vorbit şi despre restructurarea studiilor medicale din Franţa: "Acest lucru se întâmplă pentru că sistemul de studii medicale nu mai era adaptat realităţii de astăzi. Această limitare artificială a numărului de studenţi a dus de-a lungul anilor la această tendinţă a anumitor studenţi de a-şi face studiile în alte ţări, aşa cum este România. Şi aceşti studenţi, în acest fel, au putut să beneficieze de studii de foarte bună calitate în străinătate pentru ca apoi să se întoarcă în Franţa şi să exerseze în bune condiţii".

Studenţii internaţionali care vor urma din acest an cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca beneficiază în aceste zile de un seminar în cadrul căruia li se vor da informaţii care să îi ajute să se acomodeze în România, au informat reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior. Activităţile seminarului se adresează studenţilor admişi în anul I la secţiile cu predare în limbi străine de la Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie. La UMF Cluj studiază cea mai mare comunitate de tineri francofoni din ţara noastră, care numără peste o mie de membri provenind din Franţa, dar şi din ţările vorbitoare de limbă franceză.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb