ANA BIRCHALL: "Prin afirmaţiile sale, ministru Ghinea arată că nici măcar nu cunoaşte regulamentele MFE"

Laura Boico
Politică / 18 august 2016

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, îi cere ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, să răspundă public la întrebările privind "pierderea prefinanţării proiectului «Schema de Garanţii pentru Tineri»" şi să retracteze "minciunile" vehiculate în spaţiul public la adresa forului parlamentar, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Totodată, ea i-a solicitat ministrului demisia atunci când va fi emisă nota de debit prin care suma de prefinanţare de 30,2 milioane de lei va fi returnată Comisiei Europene.

"Prin afirmaţiile pe care le aruncă în spaţiul public, domnul ministru Ghinea nu numai că minte cu un cinism care frizează patologicul, dar arată că nici măcar nu cunoaşte regulamentele în baza cărora lucrează ministerul pe care întâmplător îl conduce, arătând, în plus, indiferenţă şi aroganţă faţă de activitatea Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, comisie care are mandat din partea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să analizeze situaţia absorbţiei fondurilor europene, Ministerul Fondurilor Europene având obligaţia să informeze permanent Comisia pentru afaceri europene în legătură cu activităţile şi proiectele pe care le desfăşoară", precizează Ana Birchall, conform sursei citate.

Ea a amintit că i-a solicitat ministrului Ghinea în mai multe rânduri să răspundă în legătură cu riscul pierderii prefinanţării necheltuite din proiectul "Schema de Garanţii pentru Tineri", în valoare de 30,2 milioane de euro, având în vedere "plângerile formulate la Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor".

"De fiecare dată, domnul Ghinea a refuzat să răspundă şi să informeze corect şi transparent atât Comisia noastră, cât şi opinia publică, tocmai pentru că a vrut să ascundă adevărul, şi anume că această prefinanţare a fost pierdută, urmând a fi returnată Comisiei Europene după emiterea notei de debit. Pe viitor, dacă acest proiect va fi demarat, această sumă trebuie acoperită şi suportată de la bugetul de stat al României.

Birchall susţine că răspunsul Comisiei Europene arată că, în cazul în care un stat membru nu trimite cereri de plată care să acopere minim 50% din prefinanţarea acordată "Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor / Garanţia pentru tineri", prefinanţarea primită trebuie returnată integral.

"În cazul României, cererile de plată nu au putut fi trimise pentru că procesul de desemnare a autorităţilor pentru Programul Operaţional Capital Uman, finanţat prin Fondul Social European, nu a fost încă finalizat. Ca atare, Comisia Europeană a notificat România cu privire la recuperarea sumei de 30,2 milioane de euro. Este exclusiv o problemă de timp şi de o procedură birocratică internă a Comisiei Europene până când se va emite această notă de debit prin care suma amintită va fi luată din conturile României, lucru confirmat inclusiv de către Ministerul Finanţelor Publice din România în răspunsul adresat Comisiei pentru afaceri europene", a menţionat Birchall.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb