O delegaţie a PDL, condusă de preşedintele Vasile Blaga, se va afla, între 17 şi 22 februarie, într-o vizită în Germania, la invitaţia Christlich Demokratische Union Deutschlands (CDU), partid condus de cancelarul Angela Merkel, evenimentul fiind organizat de Fundaţia Konrad Adenauer, transmit surse din presă.
Din delegaţia PDL, mai fac parte prim-vicepreşedinţii PDL Anca Boagiu şi Andreea Paul, secretarul general Gheorghe Flutur, europarlamentarul Monica Macovei, vicepreşedinţii Mircea Hava, Raluca Turcan, Romeo Raicu, Ioan Bălan, Alin Popoviciu şi Alexandru Nazare, secretarul general adjunct Costică Canacheu, secretarul executiv Radu Carp şi preşedintele organizaţiei de tineret Sorin Moldovan.
Pe parcursul celor şase zile, vor avea loc întâlniri cu reprezentanţi CDU la Berlin şi Dresda, unde vor fi abordate subiecte legate de alegerile europarlamentare din acest an, de sistemul electoral german şi de organizarea şi politicile promovate de CDU, care au condus la o nouă victorie în alegerile generale ale anului trecut.
De asemenea, vor fi discutate teme legate de Partidul Popular European (PPE), din care cele două formaţiuni politice fac parte.
Delegaţia PDL se va întâlni, printre alţii, cu secretarul general al CDU, Peter Tauber, cu preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din parlamentul german, Gunther Krichbaum, cu secretarul general al Consiliului Economic al CDU, Wolfgang Steiger, cu Bernd Fabritsius, preşedintele Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania, şi liderul grupului parlamentar CDU din Parlamentul Landului Saxonia.
1. Pt Unii MUMA, pt altii CIUMA!
(mesaj trimis de NEMULTUMITUL în data de 17.02.2014, 02:32)
E Merkel-(poreclita Nazista Grasa de catre comentatorii de la mediafax) Crestin-democrata cum sunt eu Papa Francisc .Dc era femeie cumsecade Nu instaura HOLOCAUSTUL ECONOMIC=AUSTERITATEA in UE si nu se imprumuta Germania 4,6mld euro fara dobanda de la BEI, in timp ce toata Europa se imprumuta cu Camata de la FMI