Procurorii DIICOT Braşov au dispus începerea urmăririi penale faţă de fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi a fostului său şef de cabinet, Codruţ Marta, pentru săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală, se arată într-un comunicat.
În fapt, se reţine că, în perioada martie - iulie 2010, inculpaţii Morcov Cecilian, Kelemen Andrei, Sztufliak Peter, Monea Claudiu, Ciobanu Dorel şi Cuccina Salvatore au constituit un grup infracţional organizat, cu legături transfrontaliere, la care au aderat alte 20 de persoane, cetăţeni români, italieni şi maghiari, specializat în activităţi de evaziune fiscală cu produse energetice - combustibili.
Membrii grupării au obţinut beneficii financiare considerabile prin sustragerea de la plata accizei aferente cantităţii de peste 5.000 tone de motorină achiziţionată în regim suspensiv, combustibil comercializat pe piaţa internă.
În mod concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor, urmând a fi livrată intracomunitar în Polonia.
În realitate, combustibilul era revândut prin staţiile de distribuţie de carburanţi sau direct utilizatorilor finali, pe teritoriul României.
Activitatea infracţională a grupării fost sprijinită de către învinuiţii Marta Codruţ Alexandru şi Blejnar Sorin precum şi de către inculpaţii Monea Claudiu şi Ciobanu Dorel, din cadrul DJAOV Braşov.
În sarcina învinuiţilor Marta Codruţ Alexandru şi Blejnar Sorin se reţine că au acordat sprijin grupului infracţional organizat în operaţiunile de obţinere a autorizaţiei de antrepozit fiscal şi au blocat orice control sau inspecţie fiscală la societăţile comerciale utilizate de către membrii grupării, care ar fi putut conduce la stabilirea situaţiei fiscale complete şi corecte a antrepozitarilor.
În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de aproximativ 22.000.000 lei, reprezentând TVA şi accize.