BMW, amendată cu 156 milioane de franci în Elveţia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 decembrie 2015

Compania auto germană BMW AG trebuie să plătească o amendă de 156 de milioane de franci elveţieni pentru activităţi anticoncurenţiale, potrivit unei decizii de vineri a Tribunalului Federal Administrativ din Elveţia, relatează MarketWatch, potrivit Mediafax.

Comisia pentru Concurenţă din Elveţia (WEKO) a stabilit amenda în mai 2012, după ce a constatat că o interdicţie impusă de BMW dealerilor din Zona Economică Europeană, care reuneşte 31 de ţări, de a comercializa vehicule în afara acestei zone, care nu include Elveţia, este o restricţie ilegală.

Cazul a început în 2010, când un client elveţian nu a putut să cumpere un automobil de la un dealer autorizat BMW şi Mini din afara Elveţiei.

O săptămână mai târziu, o televiziune elveţiană a relatat că BMW împiedică importul vehiculelor sale în Elveţia, astfel încât preţurile să se menţină la un nivel ridicat.

În urma emisiunii, mai mulţi cumpărători elveţieni de maşini au făcut reclamaţii la WEKO.

WEKO a constatat că interzicerea prin contract a exporturilor, convenită de BMW cu dealerii din Zona Economică Europeană, este ilegală şi afectează concurenţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb