BNR a crescut dobânda cheie la 2,5%

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 mai 2018

BNR a crescut dobânda cheie la 2,5%

Rata dobânzii de politică monetară a fost majorată, ieri, la 2,5% pe an, de la 2,25%, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), care a decis şi creşterea la 1,50% pe an a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi majorarea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 3,50% pe an. Consiliul de Adminis-traţie al BNR a decis, de asemenea, păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Cele mai recente date statistice relevă deteriorarea balanţei bunurilor şi serviciilor şi, în consecinţă, adâncirea deficitului de cont curent în primele două luni ale anului 2018 faţă de perioada similară a anului anterior, arată datele BNR, precizând: "Acelaşi interval consemnează o dinamică anuală alertă a producţiei industriale, deşi în uşoară atenuare, accelerarea creşterii comenzilor noi în industria prelucrătoare, precum şi ritmul anual încă ridicat al activităţii din comerţ şi servicii.

Condiţiile monetare au continuat să-şi atenueze caracterul acomodativ în luna aprilie, în contextul creşterii cotaţiilor relevante ale pieţei monetare şi al relativei stabilităţi a cursului de schimb al leului. BNR a întărit controlul asupra lichidităţii din sistemul bancar, iniţiind la mijlocul lunii operaţiuni de atragere de depozite la termen, la rata dobânzii de politică monetară, cu alocare integrală".

Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat s-a menţinut în luna martie la nivelul de 6,1%, evidenţiază BNR, adăugând: "Componenta în lei a continuat să-şi mărească ponderea în creditul total, până la 63,6% (de la un minimum de 35,6% în mai 2012). Creditul acordat populaţiei şi-a intensificat creşterea anuală (9,4%) cu aportul dominant al creditelor pentru consum".

Noul scenariu al prognozei pe inflaţie reconfirmă perspectiva creşterii uşoare şi a plafonării ratei anuale a acesteia pe parcursul câtorva luni deasupra intervalului ţintei, urmate de revenirea ei, la finalul anului curent, în apropierea limitei superioare a intervalului. BNR subliniază: "Faţă de raportul precedent, traiectoria anticipată a ratei anuale a inflaţiei se menţine pe coordonate cvasi-similare celor din prognoza precedentă. Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei provin în principal din partea preţurilor administrate, a condiţiilor de pe piaţa muncii şi a evoluţiei viitoare a preţului internaţional al petrolului. Relevante sunt şi ritmul creşterii economice şi dinamica inflaţiei în zona euro şi, implicit, conduita politicii monetare a BCE şi a băncilor centrale din regiune".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Escrocii bancari au mai nenorocit o generație care va afla pe propria piele că nu se iau credite când dobânzile sunt jos.

    Produsele de folosință îndelungată au prețuri mai mari, iar costul creditelor este uriaș, pe termen lung. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb