BNR a revizuit din nou prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,7% pentru finele acestui an, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de estimarea din august, şi la 1,1% pentru sfârşitul anului viitor, cu 0,4 puncte procentuale în creştere, a declarat, astăzi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Scenariul băncii centrale privind inflaţia include prevederile Codului Fiscal şi modificările aduse prin ordonanţa de urgenţă din octombrie.
"Fără impactul de runda I al reducerii cotei TVA, rata prognozată a inflaţiei ar atinge 2,1% la sfârşitul acestu an şi la 2,7% în 2016", a afirmat Isărescu într-o conferinţă de presă, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
El a arătat că rata anuală a inflaţiei este anticipată la valori negative până în mai 2016, urmând să revină ulterior în teritoriu pozitiv, dar sub 1,5%.
"Atât consumatorii, cât şi antreprenorii, intermediarii nu văd încă o deflaţie în România, chiar dacă văd o scădere a preţurilor, IPC-ul în teritoriu negativ vine dintr-o măsură fiscală. Până în prezent, nu există o psihologie de deflaţie, populaţia cumpără, se investeşte, cererea creşte şi publicul crede că după o anumită perioadă de timp va fi depăşit acest moment şi inflaţia va intra în ţinta pe care o urmărim", a mai spus şeful băncii centrale.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.11.2015, 13:19)
sa te ia ceausescu la el odata ca suntem satui de tine nenorocitule ca nu ai facut nimic ptr populatie