Boc: Obiectivele Guvernului sunt ieşirea din recesiune şi creşterea economică

F. A.
Politică / 17 februarie 2011

Obiectivele fundamentale ale Guvernului, pentru anul 2011, sunt ieşirea din recesiune şi creşterea economică cu cel puţin 1,5-2%, a afirmat primul-ministru Emil Boc. "Obiectivul central al Guvernului este de a maximiza, prin toate eforturile pe care le face, şansele îndeplinirii unui asemenea obiectiv, pentru ceea ce înseamnă nivelul de trai şi viaţa cetăţeanului român. Pentru că ieşirea din recesiune înseamnă, dincolo de impactul psihologic asupra fiecăruia dintre noi, şi un plus de prosperitate pentru fiecare român", a declarat premierul Emil Boc.

În acelaşi timp, premierul a apreciat că potrivit datelor economice, "România s-a stabilizat din punct de vedere economic". În acest sens, premierul a arătat că rata şomajului este în scădere, în condiţiile în care acest indicator se situează sub media statelor UE, iar numărul contractelor de muncă se apropie de 6 milioane.

"Măsurile dure pe care am fost obligaţi să le luăm încep, încetul cu încetul, să-şi arate roadele, eficienţa. Putem spera că România nu va mai avea în viitor pericolul colapsului economic, aşa cum, din nefericire, l-a avut la sfârşitul anului 2008 ca urmare a politicilor iresponsabile adoptate, conjugate cu efectele crizei economice", a conchis primul-ministru Emil Boc.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb