Producătorul de avioane Boeing a pierdut o comandă de aproape 5 miliarde dolari din partea companiei Air Berlin (al doilea mare operator aerian al Germaniei), care a renunţat la achiziţii ce includeau şi aparate 787 Dreamliner, din cauza pierderilor şi a diminuării traficului de pasageri, informează Bloomberg.
Air Berlin a anunţat că renunţă să mai cumpere 18 avioane Boeing 737 cu o singură punte şi 15 aparate Dreamliner. Boeing nu are dreptul la compensaţii în urma anulării comenzii. Air Berlin (la care unul dintre acţionari este compania Etihad Airways PJSC din Abu Dhabi) încearcă, astfel, să refinanţeze datoriile şi să îşi scadă cheltuielile.
Pentru Boeing, pierderea comenzii pentru avioanele 787 va reduce numărul total al comenzilor pentru aceste aparate de zbor, chiar dacă nivelul general al acestora va fi modificat doar în mică parte.
La sfârşitul celui de-al doilea trimestru, numărul total al comenzilor primite de Boeing era de aproape 5.200 avioane, printre care 3.931 modele 737 şi 869 aeronave Dreamliner cu două punţi. De la 1 ianuarie până pe 23 septembrie, Boeing a primit 24 comenzi pentru modelele 787.
Hotărârea de anulare a comenzii a generat majorarea acţiunilor Air Berlin cu 7,5% pe bursa din Frankfurt, la încheierea şedinţei de vineri. La rândul lor, titlurile Boeing au crescut cu 1,2% pe bursa din New York.
Air Berlin lucrează, în prezent, la o nouă strategie, după ce, timp de 6 ani, a acumulat datorii de peste 1 miliard dolari. Firma concurează cu operatori low-cost precum Ryanair Holdings, dar şi cu liderul pieţei germane de profil, Deutsche Lufthansa.