BOGDAN CHIRIŢOIU, CONSILIUL CONCURENŢEI: "Investigaţiile contractelor Hidroelectrica cu Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi- finalizate anul acesta"

A.O.
Ziarul BURSA #Companii / 4 octombrie 2013

"Investigaţiile contractelor Hidroelectrica cu Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi- finalizate anul acesta"

Comisia Europeană (CE) va încheia anul acesta cele cinci investigaţiii privind contractele Hidroelectrica cu Alro Slatina şi ArcelorMittal Galaţi, iar anul viitor va fi luată o decizie pentru contractele cu traderii de energie, a declarat, joi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), în cadrul unei conferinţe.

"În cazul Hidroelectrica, investigaţiile care vizează contractele cu Alro şi cu Mittal vor fi finalizate în acest an. Pentru restul de contracte, cu traderii, investigaţiile vor dura până anul viitor", a spus preşedintele CC. Domnia sa a declarat, weekendul trecut, că, din punctul de vedere al statului român, contractele Mittal şi Alro cu Hidroelectrica nu reprezintă ajutor de stat, ci sunt contracte comerciale obişnuite. Conform preşedintelui CC, statul român s-a abţinut în ceea ce priveşte contractele încheiate de Hidroelectrica cu traderii de energie.

CE a demarat anul trecut - în urma unor plângeri depuse la Bruxelles, de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la Hidroelectrica - cinci investigaţii diferite pentru a evalua dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat, la acel moment executivul UE considerând că există premise ca statul să fi influenţat compania să încheie contracte de vânzare şi cumpărare a energiei la preţuri preferenţiale.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003, cu termen de finalizare 2014, 2015 sau 2018. Hidroelectrica avea, la momentul iniţierii investigaţiei, zece contracte directe de vânzare a energiei către companiile Alro Slatina, Elsid Titu, Electrocarbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT AG, Euro PEC şi EFT România.

Contractul cu Alro prevede plata unui preţ la energie în funcţie de cotaţiile internaţionale ale aluminiului la Bursa de Metale de la Londra.

În acelaşi timp, contractele cu ArcelorMittal Galaţi, care au fost valabile în 2010 şi 2011, au fost încheiate pe bursa de energie OPCOM în condiţii contestate de restul participanţilor la piaţă, care au susţinut că ArcelorMittal a depus o solicitare de a cumpăra energie la un preţ atât de mic, încât doar Hidroelectrica putea să îi furnizeze electricitate atât de ieftină. Restul participanţilor la piaţă au acuzat faptul că această tranzacţie, deşi efectuată pe bursă, a fost decisă înainte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb