Bogdan Diaconu (PC): Ungaria a devenit un stat extremist şi periculos pentru Europa

C.P.
Politică / 13 martie 2011

Partidul Conservator a reacţionat, prin intermediul unui comunicat de presă, la afirmaţiile preşedintelui Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo. "Susţinerea pe care preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, o acordă public autonomiei invenţiei numite Ţinut Secuiesc, angrenând statul maghiar într-un joc de intervenţie în afara graniţelor sale, constituie un fapt de o gravitate fără precedent. România nu are voie să rămână pasivă în timp ce oficiali de rang înalt ai Ungariei vin să ne desfiinţeze graniţele şi să ne modifice teritoriul naţional. Dacă declaraţiile lui Kover Laszlo de la Târgu Mureş au acoperire în politica de stat oficială a Ungariei şi dacă Parlamentul şi Guvernul maghiar susţin autonomia unei bucăţi din teritoriul naţional al României, înseamnă că Ungaria a devenit un stat extremist şi periculos pentru Europa şi pentru stabilitatea din zonă!", precizează Bogdan Diaconu, vicepreşedinte PC, într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Tăcerea autorităţilor române cu privire la acest subiect şi lipsa lor de reacţie la tot felul de oficiali maghiari care vin în România să ne desfiinţeze graniţele şi forma statală este mai mult decât suspectă, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu suspecta; este inalta tradare si vanzare de tara. Ce mijloace de tragere la raspundere a celor care "dorm" desi ar trebui sa ia atitudine, exista? 

    Nu suspecta; este inalta tradare si vanzare de tara. Ce mijloace de tragere la raspundere a celor care "dorm" desi ar trebui sa ia atitudine, exista? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb