Bogdan Pandelică: ANPC a primit 700.000 de reclamaţii în 10 ani

G.F.
Companii / 5 decembrie 2017

Bogdan Pandelică

Bogdan Pandelică

Bogdan Pandelică, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), a declarat astăzi la evenimentul de lansare a platformei Tribuna Consumatorilor că asociaţia a primit 700.000 de reclamaţii în 10 ani, cele mai multe fiind legate de sectoare importante, precum cel alimentar, financiar-bancar, cumpărături online, transporturi.

"Anul acesta România a împlinit 10 ani de când a intrat în Uniunea Europeană, de când participă la piaţa unică unde discutăm astăzi de peste 500 de milioane de consumatori care generează peste 56 % din PIB-ul Uniunii Europene. În tot acest demers, în afară de modificările legislative venite dinspre Uniunea Europeană spre România şi adaptate la specificul naţional, au însemnat şi destul de multe reclamaţii, ceea ce aş putea cifra astăzi la peste 700.000 de reclamaţii în 10 ani pe câteva sectoare importante: alimentar, nealimentar, zona financiar-bancară, cumpărăturile online şi transporturi, sectoare care se regăsesc şi în agenda consumatorului european", a precizat Bogdan Pandelică.

Pe Tribuna Consumatorilor există acces direct către ANPC, a completat Adrian Iordache, iniţiatorul platformei şi preşedintele asociaţiei "100% românesc", subliniind că platforma este un suport pentru confortul consumatorului.

"Vom acorda tot suportul nostru şi sper să fie o paltformă reală care să răspundă nevoilor şi aşteptărilor consumatorului din cele două perspective: informare şi educare", a asigurat Bogdan Pandelică, adăugând că "o politică eficientă în domeniul protecţiei consumatorului se poate face numai în parteneriat cu celelalte politici publice.

Preşedintele ANPC a subliniat că orice demers venit în sprijinul consumatorului va fi şi în sprijinul nostru mai ales că orice consumator mai bine informat, cu o cunoaştere mai bună în domeniul legislaţiei vine şi în sprijinul pieţei, pieţei concurenţiale, ori o îmbunătăţire a consumatorului permite o dinamică a economiei".

"Este o iniţiativă importantă din perspectiva noastră. Noi sperăm să fie o platformă reală atât pe tema informării, cât şi pe cealaltă temă, educaţia", a concluzionat Bogdan Pandelică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb