Boom pe Bursa de Mărfuri din Dubai

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 septembrie 2016

Boom pe Bursa de Mărfuri din Dubai

În primele opt luni, volumul tranzacţiilor a crescut cu 43% în ritm anual, ajungând la recordul ultimului deceniu

Volumul tranzacţiilor derulate la Bursa de Aur şi Mărfuri din Dubai (Dubai Gold & Commodities Exchange - DGCX) a atins aproape 13 milioane de contracte de la începutul anului până la finele lui august, crescând cu 43% faţă de acelaşi interval din anul anterior, potrivit Live Trading News, care menţionează că volumul realizat este un record al ultimilor zece ani (pentru perioada ianuarie-august).

În 2016, volumul mediu zilnic al tranzacţiilor de la DGCX a fost de 75.516 contracte, evaluate la aproximativ 1,70 miliarde de dolari SUA.

Sursa menţionată mai arată că numărul mediu al poziţiilor deschise în intervalul amintit a fost de 156.965 de contracte pe zi, cu 167% mai mult decât în anul precedent. La data de 29 august 2016, DGCX a înregistrat cel mai mare număr de poziţii deschise vreodată în primele opt luni ale unui an - 503.262 contracte, evaluate la peste 8 miliarde de dolari.

DGCX este cea mai mare şi diversificată bursă de derivate din regiunea în care operează.

Pe piaţa de aur, la DGCX, volumul mediu al tranzacţiilor a atins 2.749 de contracte în august, cu 15% mai mult decât în aceeaşi lună din 2015. Totodată, media poziţiilor deschise luna trecută pe contractele din domeniu a crescut cu 153%, scrie sursa citată.

Tranzacţiile cu rupii indiene derulate la DGCX au fost, în medie, de 41.751 contracte în august, evaluate la peste 1,24 miliarde dolari. Poziţiile deschise pe contractele options pe această monedă au atins o medie record, de 5.353 contracte, cu 38% mai mult faţă de anul trecut. De la începutul anului, volumul tranzacţiilor cu rupii a sporit cu 115% faţă de 2015.

Gaurang Desai, directorul executiv al DGCX, a declarat: "Suntem încântaţi să încheiem vara cu un ton optimist. În ultimele luni, DGCX a înregistrat volume şi poziţii deschise record. Ne concentrăm în continuare pe dezvoltarea a doi parameteri cheie - introducerea mai multor produse unice, inovatoare şi relevante la nivel regional, respectiv pe extinderea bazei membrilor".

DGCX a luat fiinţă în 2005 şi este cea mai mare piaţă de derivate din Orientul Mijlociu. Aceasta este o subsidiară a Dubai Multi Commodities Centre (DMCC), iniţiativă strategică a Guvernului din Dubai, menită să susţină tranzacţiile cu materii prime.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb