Borza: "Listarea Hidroelectrica va genera o infuzie de capital de 300-500 milioane de euro"

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 29 aprilie 2014

Listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti şi, eventual, de la Londra va genera o infuzie de capital de 300-500 milioane de euro, a declarat Remus Borza, administratorul judiciar al societăţii. "Listarea Hidroelectrica reprezintă o prioritate asumată de Guvern, acţionarii şi creditorii societăţii, iar acest lucru se va întâmpla imediat ce compania va ieşi din insolvenţă", a precizat domnia sa.

Avocatul a mai spus că bani din listarea Hidroelectrica vor fi alocaţi în retehnologizarea centralelor de mare putere şi finalizarea investiţiilor în capacităţi noi de producere a energiei electrice. Listarea companiei va transparentiza managementul acesteia şi o va supune rigorilor de raportare specifice pieţei de capital, a mai afirmat Remus Borza, care a ţinut să menţioneze că cel mai mare câştig al privatizării Hidroelectrica prin listarea la bursă o reprezintă diluarea ingerinţei factorului politic în managementul companiei.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, începând de ieri, Ştefan Alexandru Frangulea a fost numit Manager al Departamentului Strategie şi Cooperare Internaţională din Hidroelectrica, prin decizia administratorului judiciar al companiei - Euro Insol, în urma procesului de recrutare derulat în 2013 de firma Pedersen&Partners. Domnul Frangulea va coordona procesul de vânzare a celor 123 de microhidrocentrale din portofoliul societăţii, va gestiona relaţia cu acţionarii şi investitorii şi va implementa strategia de privatizare a Hidroelectrica prin vânzarea pe Bursa de la Bucureşti şi Londra a unui pachet de 15% din capitalul social al companiei.

În perioada 2000-2002, Ştefan Frangulea a lucrat la Citibank România, în perioada 2002-2004 - în cadrul Raiffeisen Bank, iar între 2004-2007 a ocupat poziţia de Şef Departament Sector Public din cadrul Direcţiei Clienţi Mari şi Finanţări Structurale a HVB Ţiriac Bank. Din 2007 până în 2008, domnul Frangulea a ocupat poziţia de vicepreşedinte la General Electric, Internaţional Romanian Branch pentru ca din 2008 până în 2011 să coordoneze trezoreria Garanti Group România. Din 2011 până în 2013, domnia sa a fost Şeful Departamentului Sector Public - Reţea Corporate la BCR, iar din 2013 până în prezent Director la Direcţia Managementul Vânzărilor la BCR Pensii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb