Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a câştigat la Centrul Internaţional de Soluţionare a Disputelor Investiţionale al Băncii Mondiale (ICSID) disputa pe care Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare o avea cu firma germană PWT WASSER UND ABWASSERTECHNIK GmbH.
Aceştia îşi disputau drepturi privind un contract ce are ca obiect "Reabilitarea staţiei de Tratare a Apelor Uzate Timişoara", încheiat între cele două părţi pe 19 octombrie 2004 şi finanţat prin programul de preaderare ISPA, având o miză de peste 21 de milioane de euro, conform unui comunicat de presă.
PWT a fost obligată, totodată, să plătească Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP) suma de 3,26 milioane de euro plus dobânda legală.
"Câştigarea acestei speţe este o reuşită profesională remarcabilă care se datorează expertizei avocaţilor noştri atât în arbitraje internaţionale cât şi în interpretarea legislaţiei ce guvernează contractele Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC)", menţionează Simona Tanciu, avocat partener în cadrul casei de avocatură.
Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a înregistrat o cifră de afaceri în anul 2011 de 33,47 de milioane de euro şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi.