Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a obţinut în instanţă anularea unei corecţii dispusă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative" împotriva C.J. Covasna.
Corecţia financiară fusese dispusă de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative" asupra finanţării europene acordate în cadrul contractului de finanţare pentru proiectul privind "Planificare strategică prin cooperare interjudeţeană".
Echipa care a reprezentat C.J. Covasna în instanţă a fost formată din avocatul partener Cătălin Gâscan şi Alexandru Sandu, avocat senior în cadrul casei noastre de avocatură.
Soluţia este definitivă, dar nu irevocabilă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.