Un procent de 80% dintre fermierii din judeţul Brăila au depus cererile unice pentru subvenţiile din campania 2018.
În condiţiile în care termenul limită expiră pe 15 mai, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Brăila face apel către cei care nu au înaintat dosarele să se prezinte la data şi ora menţionate în invitaţiile trimise din timp de către instituţie.
Potrivit APIA Brăila, până în prezent, din cei aproximativ 14.300 de fermieri programaţi să vină cu cererea unică de plată, doar 11.300 au dat curs invitaţiei, solicitările acestora vizând o suprafaţă agricolă de 183.000 hectare.
"Programul de lucru al instituţiei a fost prelungit pentru a oferi şansa tuturor producătorilor agricoli să se încadreze în termenul limită de depunere a cererilor unice de plată", a precizat APIA Brăila.
Sprijinul financiar acordat în cadrul schemelor şi măsurilor de plăţi derulate de APIA este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În campania de depunere a cererilor unice de plată din 2017, până la expirarea termenului limită au fost înregistrate 14.275 de cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 334.050 hectare, iar în 2016 au fost înregistrate 14.934 de cereri, pentru 332.091 hectare.