BRD A ANUNŢAT PROFIT DE 73 MILIOANE DE LEI ÎN TRIMESTRUL I Brokerii: "Rezultatele băncilor listate, peste aşteptări"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 mai 2016

Rezultatele trimestriale ale băncilor listate la Bursa de Valori Bucureşti au depăşit cu peste 30% aşteptările pieţei, pe fondul creşterii creditării, consideră Cristina Boicu, Equity Sales Raiffeisen Bank România.

"Ca urmare a promulgării legii dării în plată, analiştii se aşteptau ca băncile să înregistreze cheltuieli mult mai mari cu provizioanele. Surpriza a venit de la acest capitol, unde este posibil ca băncile să aştepte întâi să vadă primele efecte ale legii", ne-a spus doamna Boicu.

Grupul BRD a înregistrat un profit net de 73 milioane lei, în trimestrul I 2016 (faţă de 85 milioane lei în trimestrul I 2015), potrivit unui comunicat al băncii.

Profitul net al Băncii Transilvania a urcat în primele trei luni ale acestui an cu peste 50% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 228,5 milioane lei, iar Erste Bank a încheiat primul trimestru cu un profit net de 274,7 milioane euro, faţă de 225,8 milioane euro în primele trei luni din 2015.

"Dintre datele publicate, un alt aspect important de luat în seamă este creşterea creditării care a fost timidă în primul trimestru, aproximativ 1% faţă de trimestrul anterior, neluând în considerare creditele neperformante scoase în afară bilanţului", ne-a declarat Cristina Boicu, adăugând: "Întrucât economia României este pe un trend ascendent, evoluţia sectorului bancar ar trebui să fie în continuare pozitivă. Totuşi, creşterea creditelor ar putea fi mai lentă decât ne aşteptam anul trecut, în special ca urmare a implementării legii dării în plată. Pe de altă parte, provizioanele suplimentare generate de această lege ar putea fi compensate parţial de câştigurile extraordinare (ex. în trimestrul 2, toate băncile vor înregistra câştiguri din vânzarea participaţiei la Visa Europe; Banca Transilvania va avea câştiguri suplimentare legate de portofoliul Volksbank)".

Privind către următoarele luni, băncile locale ar trebui să continue să beneficieze de revenirea creditării de consum, însă legea dării în plată, care tocmai a fost promulgată, constituie un risc semnificativ pentru segmentul creditelor ipotecare, este de părere Ovidiu Dumitrescu, Director General Adjunct "Tradeville".

În opinia sa, per ansamblu, cele mai mari bănci listate la Bursa de Valori Bucureşti au raportat rezultate financiare pozitive pentru primul trimestru, profitând de creşterea creditării pentru persoane fizice pe segmentele ipotecar şi de consum şi de primele semne ale revenirii creditării pentru corporaţii.

Domnia sa a menţionat: "Pentru Banca Transilvania (TLV), venitul net bancar a crescut cu 10,6% faţă de trimestrul întâi din 2015, iar profitul net a crescut cu 45,2%, însă cele două perioade nu sunt direct comparabile din cauza preluării operaţiunilor locale ale Volksbank. Notăm, în schimb, faptul că banca a reuşit să-şi îmbunătăţească raportul credite/depozite faţă de finele anului trecut şi să raporteze niveluri confortabile ale indicatorilor de solvabilitate.

În cazul BRD - Groupe Societe Generale (BRD), venitul net bancar a avansat mai modest, cu doar 3% faţă de perioada similară a anului trecut, însă profitul net a scăzut cu 14,3%. Scăderea s-a datorat marcării unor provizioane suplimentare şi înregistrării în T1 a contribuţiei anuale către Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi către Fondul de Rezoluţie. Un aspect încurajator, însă, este faptul că creditele neperformante au scăzut la 13,6%, faţă de 20,7% în aceeaşi perioada din 2015.

Pentru Erste Group Bank (EBS), rezultatele au rămas sub presiunea mediului bancar nefavorabil în zona euro, cu dobânzi extrem de joase. Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 2.5% faţă de aceeaşi perioada din 2015, înregistrându-se, în plus, scăderi şi pentru veniturile din comisioane şi tranzacţionare. Profitul operaţional a scăzut cu 16,3%, totuşi profitul net a reuşit să crească cu 21% mulţumită scăderii provizioanelor şi câştigurilor din reevaluare. Banca şi-a atins, astfel, ţintele proprii pentru trimestrul întâi şi a declarat perspective favorabile pentru restul anului".

BRD: "Rata creditelor neperformante a scăzut la 16,4%, ca urmare a operaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate"

Rezultatul operaţional brut şi profitul net BRD au fost influenţate de înregistrarea în primul trimestru a întregii contribuţii anuale la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie, arată reprezentanţii instituţiei.

"Piaţa românească de creditare continuă să crească, însă într-un ritm moderat, susţinută de cererea de credite imobiliare şi de consum în lei din partea clienţilor persoane fizice, în timp ce creditele brute pentru companii dau primele semne de revenire. Dinamica anuală a depozitelor este în continuare pozitivă pe ambele categorii de clienţi", se arată în raportul BRD.

Soldul creditelor nete ale Grupului BRD a înregistrat un plus de 1,1% faţă de 31 martie 2015 graţie creşterii creditelor de consum fără ipotecă şi a creditelor imobiliare, precum şi intensificării activităţii comerciale pe segmentul marilor clienţi corporativi, potrivit băncii care mai precizează: "Performanţa comercială s-a îmbunătăţit în continuare pe segmentul persoanelor fizice. Soldul creditelor nete a crescut cu 4,9% datorită plusului de 12% înregistrat pe volumul de credite nou-acordate până la 1,1 miliarde lei. Volumele noi au provenit în special din credite de consum fără ipotecă (cu 23% peste valoarea din trimestrul I 2015) care au reprezentat 70% din creditele nou-acordate".

Totodată, soldul creditelor nete pentru marii clienţi corporativi a crescut cu 8,5% faţă de 31 martie 2015.

Baza de depozite s-a mărit atât pe segmentul retail cât şi pe non-retail, crescând cu 6,9% faţă de 31 martie 2015, datorită disponibilităţilor în conturi curente (+39% faţă de 31 martie 2015).

Rata creditelor neperformante (inclusiv creanţe nete din leasing financiar) şi-a continuat tendinţa descendentă ca urmare a operaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate, scăzând de la 20,3% la 31 martie 2015 până la 16,4% la 31 martie 2016. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS a crescut de la 72,8% la 31 martie 2015 la 81,5% la 31 martie 2016.

Erste: "Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a situat la 66,5%"

Venitul operaţional al Erste Bank s-a redus în primul trimestru cu 3,5% faţă de trimestrul similar de anul trecut, la 1,62 miliarde euro, iar cheltuielile administrative generale au crescut cu 6,4%, la circa un miliard euro, mai ales pe fondul înregistrării în avans a majorităţii contribuţiilor anticipate în 2016 pentru schemele de garantare a depozitelor, potrivit băncii. Raportul cost/venit s-a situat la 61,9% (T1 2015: 56,1%).

Costurile nete cu provizioanele aferente activelor financiare neevaluate la valoarea justă în contul de profit şi pierdere au scăzut la 56,4 milioane euro, cu 69% sub nivelul din T1 2015, în principal datorită reducerii creditelor neperformante şi creşterii venitului din recuperarea creditelor deja amortizate.

Rata creditelor neperformante a continuat să se îmbunătăţească de la 7,1% la finalului anului trecut la 6,7% la sfârşitul primului trimestru din 2016. Rata de acoperire a creditelor neperformante s-a situat la 66,5%.

Totalul activelor a crescut la 206,4 miliarde euro, iar portofoliul net de credite şi avansuri către clienţi a crescut uşor la 126,7 miliarde euro. Depozitele de la bănci au crescut la 17,3 miliarde euro şi depozitele de la clienţi au crescut la 128,6 miliarde euro. Raportul credite/depozite s-a situat la 98,5%.

"Contextul operaţional se anunţă favorabil creşterii creditării. Estimările privind creşterea economică din 2016 se situează între 1,5% şi 4,1% pentru toate pieţele principale din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Austria, pe fondul cererii interne solide", se arată în raport.

Potrivit Erste, factorii nefavorabili din acest an sunt menţinerea dobânzilor reduse care afectează rezultatul operaţional al grupului, precum şi rezultatele operaţionale mai reduse din Ungaria (volume mai reduse) şi România (ca urmare a re-evaluării valorii activelor).

Banca Comercială Carpatica şi-a programat să anunţe rezultatele la trimestru, pe 9 mai.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. De cde sa fie obligatorie Darea in Plata la toti cu imprumuturi ipotecare ?

    Sunt discriminatti multi consumatori, de buna credinta, care vor poate contracte fara dare in plata, in conditiile de creditare aferente.

    Negociaza cu banca, cum se inteleg ei, ca nu trebuie jamdarmi ca avem economie de piata, si piata se regleaza singura 

    1. Pot sa plece la Viena ca acolo nu este nici ldp nici Bail in, au si mai multe drepturi fata de aici, bineanteles in Uniunea Europeana.

      Asa consider au ca e bine, asa negociez avansul si celellte conditii.

      De ce sa-mi fie afectat dreptul de consumator ? 

      In economie de piata ?

      Daca se compara rezultatele unor banci mari (ERSTE +BCR Societe General +BRD CU BANCA TRANSILVANIA iti dai seama cat se fura in marile banci.Ca sa dau un exeplu BRD CARE AACORDAT CREDITE UNOR INDIVIZI( printer care UDREA ,gasca LUI TRUICA ,IONESCU SI ALTII.) pe care nu le va mai vedea niciodata)

      "Economie de piata" sa se stearga datorie de ex Grecia si sa nu se inchida de ex Ing si auzit-citit undeva ?

    De ce nu se vad rezultatele bune ale bancilor si in pretul actiunilor, sau fundamentele sunt un "moft" !?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb