BREXIT Ce ne învaţă întîi şi-întîi istoria?

După ce ne-am lămurit cum o scaldă englezii, după Brexit, acum, ar fi important să citim şi reacţiile celuilalt "partener" de divorţ, Uniunea Europeană. Cum va reacţiona, ce linie de negociere va adopta şi ce atitudine politică va prevala în soluţionarea problemelor suficient de complexe, pe care traiectul de ieşire, ori blocarea lui în ultimă instanţă, le ridică, deopotrivă?

Lumea atît de largă şi pestriţă a "comentacilor" care-şi sug din deget "ideile", ori le împrumută din ceea ce mai prind ascultînd pe la uşile "cabinetelor" în care se face... politica.... cea mare, a scos pe tarabă o temă, atît de dragă lui Farfuridi, cea a zguduirilor!!! Au numit-o, preţios, "efectul de domino". După britanici, potopul, ce mai! O să facă toţi cîte un referendum, şi francezii, şi olandezii şi italienii şi polonezii şi cine s-o mai nimeri iar, care cum apucă, o să ceară ieşirea din UE!!! Să te ţii zguduiri, vericule!! Privind tabloul jalnic, este imposibil să nu-l stimezi pe Caţavencu, să nu apreciezi soliditatea poziţionării sale: "...respect la orice opiniune!...Dar, să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive...asta nu mai merge...Astfel de opiniuni nu le respect, să-mi dai voie să-ţi spui...". Nu numai că "efectul de domino" este o neghiobie inventată doar ca să aibă unii cu ce să-şi umple paginile de "comentarii politice", ba din contră! Efectul cel mai probabil al "organismului" instituţional şi politic numit UE, în faţa unei ameninţări serioase de tulburare funcţională, este "strîngerea rîndurilor" şi rezolvarea măcar a unora dintre problemele identificate de multă vreme, dar tăndălite, ori amînate de la o zi la alta, de la un deceniu la altul, pentru că oamenii politici, cei care ar trebui să ia deciziile strategice, sunt prea ocupaţi cu problemele lor locale, ori pur şi simplu nu au chef să îşi "prindă urechile" în teme pentru care nu au la îndemînă rezolvări simple şi uşor acceptabile pentru electoratul lor.

După principiul clasic al lordului Shackleton "If you can't fix it, feature it!", ori şi mai rău, după adaptarea la fel de celebră a Marelui Necunoscut: "If you can't fix it, fake it!" În faţa ameninţării de a da, rău de tot, cu oiştea-n gard, Uniunea Europeană va trebui să îşi rezolve măcar unele din problemele mai mult decît bine cunoscute, care o fac atît de puţin atractivă în ochii a milioane de oameni, ce beneficiază, totuşi, substanţial, chiar dacă indirect, de pe urma funcţionării mecanismelor sale, chiar şi aşa, cu costuri exorbitante şi cu deficite instituţionale şi democratice, cronice. Uşor de zis, dar nu şi de făcut!

Uniunea Europeană seamănă tulburător de mult cu acel nefericit balaur cu două capete, care nu se pot pune de acord asupra nici unei decizii, ori acţiuni care trebuie întreprinse: un cap este constituit de dimensiunea guvernamentală şi reprezentat de liderii ţărilor membre reuniţi în Consiliu, ori care negociază, discută şi chiar decid înainte de a ajunge la şedinţele oficiale; celălalt cap este format din marea birocraţie de la Bruxelles, al cărui reprezentat de frunte este Comisia Europeană.

Primele reacţii, la Brexit??

"Capul" guvernamental, prin vocea doamnei Merkel a folosit un ton foarte "soft", a lăsat să se înţeleagă, fie şi printre rînduri, că e bine să nu ne pripim, să nu ridicăm piatra, că esenţa exerciţiului brexit, în sens aproape biblic, nu trebuie să fie "moartea păcătosului", ci îndreptarea lui, dacă se poate, iar dacă nu, măcar menţinerea unor relaţii cît se poate de puţin tensionate şi, desigur, reciproc avantajoase. Germania are, grosso modo, vreo 60 de milarde de euro, doar în schimburile comerciale directe cu Marea Britanie!!! Ca să nu pară că ia partea britanicilor, apărîndu-şi de fapt propriile interese, a mai dres-o la reuniunea pregătitoare cu ghioceii politici care reprezintă Franţa şi Italia şi a zis ceva şi pe un ton ferm, care oricum nu contează: nu o să negociem cu britanicii nimic, nici formal nici informal, pînă nu depun cererea oficială de ieşire din UE şi ar face mai bine să se grăbească!!!

Capul celălalt al balaurului a scos flăcări pe nări! Prin chiar "nările" Preşedintelui Comisiei, Claude Junker, din secunda unu în care s-au anunţat rezultatele referendumului din Marea Britanie. Mesajul belicos a fost: cînd vine vorba despre procesul de ieşire, să nu se aştepte nimeni la cules de petale de roze. Va fi cu spini, neplăcut şi cu costuri mari. Mesajul acesta are două adrese. Una este încercarea birocraţiei de la Bruxelles de a tăia cheful altora care, eventual, s-ar putea gîndi că ieşirea din UE poate fi o plăcută plimbare prin parc! Nu e, e o goană prin pădurea cu jivine! Iar, ieşirea se face nu prin Sărindar, ci prin prăpastie! A doua ţintă este chiar celălalt cap al balaurului, cel guvernamental. Să uite abordările soft şi să facă ceea ce trebuie să facă, adică să scoată flăcări pe nări şi să pîrjolească. Dacă nu, riscăm să nu ne mai ia lumea drept balaur şi să ne transformăm, ca dinozaurii, încet-încet, în biete găini, pe care le pune cine vrea şi cine nu vrea la fiert, în oală!

Cearta dintre cele două capete ale balaurului numit UE este principalul impediment în calea transformărilor şi a reformelor pe care acum, încă, le cer cei loviţi de unda votului din Marea Britanie. În afara unor măsuri cosmetice, dacă vor fi şi acelea luate, cel mai probabil, UE va uita de necesitatea repunerii pe tapet a unui proiect constituţional care să pună capăt aberaţiilor instituţionale, deficitelor democratice masive, risipei uriaşe de fonduri şi incapacităţii de decizie exact în problemele cele mai grave care cer rezolvare, de la politice energetice, la politicile de securitate şi de la cele financiar-bugetare, la cele privind controlul mişcării persoanelor în spaţiul comunitar, fie că este vorba despre controlul frontierei externe, de imigraţie legală sau ilegală ori despre mobilităţi profesionale sau determinate de dinamica pieţii forţei de muncă.

Nu încape nici o îndoială, UE ar trebui să bage la cap, la cele două capete ale sale, învăţătura fundamentală a lui Caţavencu despre ceea ce ne învaţă istoria: "Ori, mai întîi şi mai întîi istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cît mergi mai iute, cu atît ajungi mai departe." Mi-e teamă însă că nici unul dintre captele UE nu va ajunge singur la această profundă înţelepciune, iar dacă vor ajunge, totuşi, nu se vor putea pune de acord, cum să o folosească. Exact ca şi englezii, care s-au trezit într-o bună zi, nu numai că nu mai merg înainte, ba chiar că dau înapoi!!!