BREXIT Dar dacă Brexit-ul e o afacere pentru britanicul mediu?

Apropierea referendumului privind ieşirea Marii Britanii din UE naşte dezbateri aprinse, scenarii apocaliptice şi sondaje de opinie contradictorii (alternează ameţitor viteza cu care ponderea unei tabere sau alta se schimbă în cercetările sociologice). Potrivit unui studiu complex realizat de Open Europe în legătură cu efectele Brexitului, în cel mai negru scenariu economia UK va avea un PIB mai sărac cu 2,2% la nivelul anului 2030 dacă autorităţile eşuează în a stabili noi înţelegeri comerciale cu UE ori protecţionismul ia amploare. Există însă şi un scenariu pozitiv în care economia chiar creşte cu 1,6% dacă se stabilesc noi acorduri comerciale favorabile, iar pe plan intern politicile de liberalizare şi de reglementare iau viteză (este evidenţă viziunea neoliberală a autorilor). Per total, cel mai realist scenariu în viziunea Open Europe prevede o plajă de variaţie a PIB-ului britanic la nivelul anului 2030 cuprinsă între o scădere permanentă cu 0,8% şi un avans de 0,6%. FMI era mult mai pesimistă, vizând o corecţie severă a PIB-ului pe termen scurt (-5% până în 2019). Cum electoratul nu prea percutează la analize cu cifre privind PIB-ul, din tabăra politicienilor lucrurile sunt zugrăvite în negru în zona mai palpabilă a preţului caselor (deja foarte mari). Ministrul Finanţelor, George Osborne, este de părere că preţurile imobiliare vor scădea cu un procent cuprins între 10-18% în cazul ieşirii ţării sale din UE. Trezoreria britanică crede că până la jumătatea lui 2018 corecţia va fi de minim 10%, un trend care schimbă orizontul de aşteptare a multor proprietari care văzuseră aprecieri consistente în ultima perioadă (Oficiul pentru Responsabilitate Bugetară din UK considera înainte de această poziţie că preţurile locuinţelor vor creşte cu 9,4% până la jumătatea anului 2018 şi cu încă 5% în cursul anului 2019, în condiţiile în care preţurile urcaseră oricum în medie cu 9% în perioada martie 2015- martie 2016, în aşteptarea unor ajustări ale legislaţiei fiscale). Iar politicienii britanici favorabili rămânerii în Uniune primesc ajutoare din partea omologilor europeni, în special ai celor proveniţi din state care exportă masiv în UK. "Marea Britanie ar deveni un jucător comercial minor pe scena mondială, ajungând pe acelaşi nivel cu insula Guernsey, în cazul în care britanicii aleg să părăsească Uniunea Europeană la referendumul de săptămâna viitoare", spunea sâmbătă ministrul francez al Economiei.

Cum este perceput însă Brexitul la nivelul britanicului mediu? Cu 10 miliarde lire contribuţii nete estimate pentru exerciţiul bugetar 2016/2017 Marea Britanie pare o vacă de muls pentru UE. Alături de Germania (21,3%) şi Franţa (15,7%), regatul britanic este pe podiumul ţărilor care furnizează grosul banilor pentru funcţionarea UE (12,5% din sumele colectate la bugetul UE vin din Marea Britanie). Iar aici avem deja o problema. Dacă pentru ceilalţi doi coloşi deranjul contribuţiilor nete e pus în balanţă cu posibilitatea de a exporta fără taxe vamale în spaţiul comunitar, pentru Marea Britanie care este importator net, lucrurile sunt mai greu de digerat. Economia britanică se bazează în principal pe servicii (domină cele financiare), iar aici e mai puţin spaţiu de manevră în privinţa exporturilor, marile lanţuri de retail au fost mai puţin expansive din aceleaşi motiv (n-a existat un efort al producătorilor interni pentru a contribui la deschiderea unor noi pieţe de desfacere) iar apartenenţa la UE a ajuns cam apăsătoare din perspectiva aglomerării pieţei muncii. Angajaţii autohtoni s-au văzut concuraţi de muncitori străini care acceptau salarii mult mai joase, presiunea pe serviciile sociale a dus la tăierea unor beneficii, iar perspectivele nu arată deloc roz după lejeritatea cu care Germania (motivată de demografia sa în declin) a susţinut în UE asimilarea valurilor de imigranţi musulmani din zonele în conflict. Pentru John şi Jeane care pot veni oricând ca turişti în Franţa, Spania şi Italia şi n-au niciun gând să demareze investiţii sau să participe la privatizări prin statele UE, sună bine să nu mai contribuie la cotizaţiile împovărătoare pentru echilibrarea nivelului de trai în interiorul uniunii, să-şi atenueze spaimele că instalatorul polonez sau softistul român le va lua joburile şi să contemple un plus de suveranitate la nivelul discursului şi deciziei politice autohtone.