BREXIT Falimentul politic al Marii Britanii

Cel mai trist lucru pentru britanici este că, oricare ar fi rezultatul votului la referendum, el nu schimbă, cu nimic, dinamica unui faliment politic, de mult anunţat. Sau, poate, există totuşi o speranţă?

"Englezul este făcut pentru timpuri de criză"! Baldwin încă avea un temei pentru credinţa sa. Englezul pe care-l reprezenta el, însă, la 1924, era cu totul altul decît cel pe care îl reprezintă David Cameron, astăzi. Şi nu mă refer la lumea exterioară în care trăieşte şi avansurile ei tehnologice, ci la cea interioară, la armătura valorilor şi la materialul structurilor de caracter din care erau ei alcătuiţi. Diferenţa măsoară, în fapt, falimentul generaţiilor pentru care politica s-a redus la intriga şi sforăriile necesare parvenirii şi menţinerii la vîrf, combinate cu jalnicul spectacol mediatic, menit să creeze "imagini", nu oameni politici, să adune voturi, cît mai multe, nu contează cum!

Sau, poate că, totuşi, Winston Churchil avea dreptate cînd definea poziţia singulară a Marii Britanii în raport cu Europa: "Noi suntem în Europa, dar nu aparţinem acesteia; suntem interesaţi şi asociaţi, dar nu absorbiţi; noi nu aparţinem nici unui continent, ci tuturor." Paradoxal sau nu, Churchil dădea această definiţie, folosindu-se de un gînd al marelui predecesor, Lordul Bolingbroke (1678-1751), într-un faimos articol în care schiţa singurul proiect pe care îl credea viabil pentru vechiul continent: "Statele Unite ale Europei". Era în anul 1930!

Gîndul ascuns al marelui om politic era acela că Regatul Unit va folosi puterea în ascensiune a Statelor Unite ca pe un soi de "exoschelet" pentru a-şi continua destinul imperial. Iar aici, Churchil s-a înşelat. Grav! Nu numai că Statele Unite nu au fost dispuse să accepte un asemenea rol, dimpotrivă. După încheierea celui de al doilea război mondial au grăbit apusul marii puteri globale, care fusese Marea Britanie, pentru a-i lua locul şi, desigur, pentru a încasa beneficiile noii sale posturi imperiale. Au oferit, ca un fel de slabă consolare, "Relaţia specială". Jumătate de secol mai tîrziu, nici măcar aceasta nu mai exista. Cel care i-a declarat public şi oficial decesul a fost al 42-lea Preşedinte al SUA, William Jefferson Clinton! Ce rămîne, aşadar, de pe urma votului de ieri?

Chiar dacă englezii au ales să rămînă în UE, David Cameron trece, forţat, la capitolul "foşti". Campania disperată de susţinere a rămînerii, pe care a condus-o, adevărurile grele despre consecinţele generaţionale ale rupturii, de care nu a pomenit nimic pe cînd ameninţa Europa cu ieşirea purtînd pe chip masca lui Nigel Farage, l-au expus public drept ceea ce este: un farsor inconştient, un "şmecheraş de Tamisa" care, de dragul propriei cariere politice, a pus foc în curtea casei numită Marea Britanie, doar ca să poată apărea, apoi, în ochii lumii, drept marele şi providenţialul pompier! Un caz aproape patologic de impostură care nu va putea fi trecut cu vederea, nici de Coroană, nici de alegătorii britanici şi nici de partenerii politici din marile capitale ale Europei. Cum ar spune un "clasic" al politicii româneşti, post-decembriste: de ieri, David Cameron nu mai este un personaj vizitabil! Chiar dacă Europa întreaga va saluta rezultatul prin care Marea Britanie ar urma să îşi continue drumul integrării europene, este absolut sigur că penalităţi politice, indirect chiar şi economice, vor trebui plătite pentru sperietura pe care au tras-o cu toţii. Şi, vă vine să credeţi sau nu, cel mai greu va cîntări supărarea Germaniei, care s-a simţit pur şi simplu trădată de gestul lui Cameron de a juca la ruletă participarea britanică la proiectul european, într-un moment în care era nevoie de solidaritate şi coerenţă, mai mult decît oricînd, în ultimii cinci zeci de ani!

Dacă votul favorabil brexit va prevala, doar ritmul prăbuşirii pentru Cameron va fi diferit. Mult accelerat, dacă nu chiar precipitat subit de o inevitabilă demisie şi poate chiar de nevoia organizării alegerilor anticipate! Pentru politica britanică va fi un caz de forţă majoră, iar Cameron este ultimul în care cineva ar mai avea încredere să-i încredinţeze gestiunea noului parcurs!!! Dacă acest scenariu are loc, paradoxul politic britanic va atinge stadiul oximoronic: un guvern laburist, care a susţinut menţinerea Marii Britanii în UE, va fi chemat să negocieze condiţiile acordului de ieşire!!!! Şi, nu unul oarecare, ci unul condus de Jeremy Corbyn, un personaj politic ale cărui poziţionări politice îl fac pe Bernie Sanders şi ideile sale despre reforme, de care s-a speriat tot establishmentul american, să pară un monument de conservatorism!!! Nu este clar cît de profund va fi zguduită Europa de un vot pro brexit, este însă mult mai sigur că scena politică britanică va fi complet restructurată, atît baza ei instituţională cît şi cea ideologică.

La urma urmei, un faliment nu este chiar cel mai rău lucru care i se poate întîmpla cuiva. El reprezintă, totuşi, linia de la care oricine are dreptul la un nou început. Chiar şi Britania, aşa despărţită politic cum va rămîne, definitiv, de atributul "mare".