BREXIT - PRIMA CONFERINŢĂ DIN ROMÂNIA/MAKE, "BURSA": "Decizia de la Bruxelles se manifestă la fel ca în fosta Uniune Sovietică"

A.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 iunie 2016

"Decizia de la Bruxelles se manifestă la fel ca în fosta Uniune Sovietică"

"La organizarea piramidală care conduce la polarizare ar trebui să găsim alternativa policentrismului"

Brexit-ul pare să fie doar o manifestare a unei stări de spirit, generată de polarizare, care şi-a făcut loc în Uniunea Europeană şi în lume, consideră MAKE, preşedintele Grupului de Presă "BURSA", care adaugă: "Polarizarea are loc pe două niveluri - al avuţiei şi al deciziei. Recent, Oxfam a făcut un raport potrivit căruia 1% dintre cei mai bogaţi oameni din lume posedă mai mult decât ceilalţi 99%.

De asemenea, dacă consultaţi rapoartele făcute de Merrill Lynch, cu privire la HNWI (High net worth individual - cei mai avuţi oameni cunoscuţi de pe planetă), constatăm că averile lor au crescut în timpul crizei. Ei şi-au revenit primii după criză, le-a luat un an şi jumătate ca să revină şi apoi să-şi crească averile. Banii lor de buzunar sunt aproape echivalenţi cu datoria suverană din lume.

Nu neapărat spun că ar exista vreun scenariu al «iudeo-masonilor» sau cine ştie al cărei organizaţii oculte care împinge la exploatarea cetăţenilor planetei pentru propria îmbogăţire, dar asta se întâmplă.

Criza favorizează polarizarea. Unii se îmbogăţesc şi marea masă se pauperizează".

Potrivit lui MAKE, Marea Britanie nu face excepţie: "După Brexit, am făcut o căutare extrem de sumară, şi am văzut că Marea Britanie, de pildă, se găseşte pe locul al treilea în Europa, în privinţa polarizării. Indicele GINI, care stabileşte distribuţia averilor în societate, este extrem de ridicat (n.r. arată o polarizare mare), în Marea Britanie. El a urcat după accederea Marii Britanii în Uniunea Europeană, în 1973. În 1980, indicele GINI a explodat, a continuat să crească de atunci, cu unele retrageri, dar, tot timpul, şi-a păstrat tendinţa ascendentă. Inegalitatea în Marea Britanie este ridicată. Să nu uităm că Marea Britanie are un spirit imperial. Există această moştenire. Este foarte greu pentru cineva cu o astfel de mentalitate să suporte deciziile de la un alt centru. Aici avem polarizarea deciziei, centralismul ei".

În opinia lui MAKE, decizia s-a centralizat la Bruxelles şi se manifestă la fel ca în fosta Uniune Sovietică. Domnia sa a explicat: "Prin urmare, votul pentru Brexit poate să fie o manifestare a respingerii celor două întâmplări - a polarizării în materie de avuţie şi în materie de decizie.

Cred că ar trebui să desluşim ceea ce vrea să ne spună lumea prin Brexit şi prin Grexit. Sunt două manifestări de acelaşi tip, poate cu cauze imediate diferite, dar cu resorturi adânci identice. Cred că trebuie să ne modificăm atitudinea. Cred că nu trebuie să mai încercăm să reparăm lumea. Toate măsurile, de când se manifestă criza, privesc repararea lumii. Cu Grecia, reparăm lumea. Cu Brexitul, reparăm lumea. Există un conservatorism. Ţinem la lumea asta atât de tare încât vrem să o reparăm? Vă place tuturor atât de mult? Poate că n-ar merita să ţinem la ea atât de mult. În opinia mea, soluţia stă în schimbarea de atitudine".

MAKE mai consideră că, la organizarea piramidală care conduce la polarizare, ar trebui să găsim alternativa policentrismului de decizie: "Fiecare trebuie să decidă pe ceea ce este competent, în zona lui, iar nu să aştepte o decizie fie de la Bruxelles, fie de la Washington, ca să cosească păşunea din Bucovina. Cred că ar trebui ca decizia să cosească păşunea să aparţină bucovineanului de la faţa locului. Asta nu ar trebui să fie reglementată de la Bruxelles".

Preşedintele Grupului de Presă "BURSA" este de părere că ar trebui să facem ceea ce ne sugerează semnele lumii care se află în transformare, iar nu să încercăm să o reparăm.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Prima (polarizarea avutiei) provoaca mai multa suferinta si indignare decat cea de a doua (polarizarea deciziei) intrucat efectul este direct si mai usor de sesizat. Fara existenta primei dintre ele, a doua ar trece neobservata, insa prima poate fi controlata prin intermediul celei de a doua (deciziei politice) si poate ca asta deranjeaza cel mai mult in cazul polarizarii decizionale - faptul ca nu rezolva problema polarizarii avutiei. Sunt oameni care au cat pentru zece vieti (desi traiesc numai una) iar diferenta zace adesea in conturi in timp ce restul (marea majoritate) nu reuseste sa isi procure bunurile de baza necesare unei existente multumitoare. Mai multi bani in buzunarele acestei majoritati inseamna un consum mai mare al bunurilor si serviciilor si implicit o crestere economica mai mare, cu efecte benefice pentru toata lumea. O parte a avutiei celor exagerat de bogati (banii lenesi) ar trebui transferata (prin taxe, impozite sau alte cai justificabile moral si legal) catre majoritate pentru a impulsiona cresterea economica in general si bunastarea&multumirea majoritatii in particular. Criza a sporit avutia bogatasilor pe seama majoritatii, prin concedieri masive si cumul de sarcini (practic, criza a fost provocata de cei bogati prin proasta gestionare a activelor si a fost transferata catre cei multi si relativ nevoiasi prin taieri de salarii si de locuri de munca). Asta este practic marea problema care trebuie rezolvata cat mai curand. Iar polarizarea deciziei nu este neaparat o problema in cazul in care "factorul de decizie" este luminat. Brexitul este o greseala si nu a fost decis in urma "polarizarii deciziei" ci din contra, printr-o larga participare la decizie. Iata o situatie in care decizia "polarizata" ar fi fost de preferat. Cred ca mai degraba problema nu este neaparat polarizarea cat mai ales calitatea deciziilor.

    1. Distanta dintre centrul decizional si problema reclamind decizia este prea mare (nu in sens spatial, ci in diversitatea situatiilor problematice si a actorilor direct implicati in problema locala) pentru ca solutia real-adecvata sa poata fi o reteta algoritmica si sa poata fi livrata in momentul oportun.

      Aminteste-ti ca Ceausescu a modificat standardul de paza contra incendiilor, stabilind o temperatura mai ridicata de topire a fier-betonului, urmarind sa evite importurile. Tot el a diminuat coborit tavanul autobuzelor cu cinci centimetri, ca sa faca economie de metal pe perimetru; rezultatul a fost ca eu, avind inaltimea de 1,96 m (dimineata), eram izbit cu capul de tavan la fiecare hirtoapa (drumurile erau la fel de proaste ca acum) si u8neori imi cadeau ochelarii, pentru ca loveam cu barbia in capul doamnei de dedesupt, fara sa pot sa-i prind, pentru ca miscarea ar fi stirnit durerea celor din jur; la serviciu ajungeam buimac, rezultat al centralismului democratic. 

      Nu vreau sa fac pe desteptul dar TOATE entitatile organizationale de pe Terra au structura piramidala.Inclusiv UK.....iar despre CCE aceasta este o "Piata comuna INCLUZIVA..."si toate de aici.Asta este definitia ei de la Maastricht...

      cu siguranta ca solutia ar fi fost punerea la dispozitie a unui taxi care sa-l duca pe Florian acasa de la locul de munca. Ar fi intervenit insa invidia de clasa care ar fi blocat aceasta decizie deoarece ar fi insemnat ca maestrul este favorizat si astfel se incalca primul princiipiu si anume acela al egalitatii. Daca ar fi argumentat ca parcursul acelor km incovoiat in autobuz produce pe la langa disconfort si o diminuare a tonusului capacitatii de munca , astfel producand o deteriorare directa a productivitatii muncii ar fi crescut sansele unei aprobari. In alta ordine de idei structura piramidala este de neinlocuit atata timp cat exista lideri ale caror calitati nu constau in a intreprinde ceva pentru comunitate, ci doar a transmite. Elocventa este aparitia domnului Ponta ale carui talente au fost doar acelea de a se zugravi drept un REZOLVATOR al problemelor ajutandu-se aici foarte mult de imaginea de tiran pe care a creat-o Comandantului. Geniala este fraza dintr-un editorial strain, pe care o cauta acum si o gasesc in cateva secunde doar cautang PONTA BASESCU KOMMANDANT " Er ist eine starke Persönlichkeit, war Kapitän zur See. Nach seiner Mentalität kann es nur einen Kommandanten geben.". EL ESTE O PERSONALITATE PUTERNICA; A FOST CAPITAN DE CURSA LUNGA: iN MENTALITATEA SA EXISTA NUMAI UN COMANDANT".....Cel mai bun exemplu de implementare este Florian, care incearca sa demonstreze contrariul fara a remarca insa ca este fara vointa sa pus in pozitie de leader doar dupa o simpla confruntare de idei. Cei care accepta leadershipul sau au insa rabdare de a citi ideile sale si daca apoi au curajul vor cadea inevitabil prada diferentei imense de personalitate si cultura care ii desparte nu numai prin cei cativa zeci de centimetri inaltime de autobuz metropolitan. Problema la scara nationala este ca foarte multi ar lua in considerare tavanul mijocului de transport doar ca o modalitate prin care cineva cu privire de ansamblu, vizionare trebuie sa-si aplice capul interpretand gresit ca semn al supunerii si nu al intelepciunii, sau cuminteniei in traducere incorecta....

      Nu.

      Parlamentul nu este piramidal, desi se afla pe Terra si este o "entitate organizationala". 

      Biserica Ortodoxa nu este piramidala, desi, la fel, este "entitate organizationala" si se afla pe Terra. 

      Exista intreprinderi nepiramidale. 

      Exista mecanisme de adoptare a deciziilor prin consens, prin participare, prin vot, iar nu doar despotic.

      Nici eu nu vreau sa fac pe desteptul, dar nici sa fiu prostit. 

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

      Mesaj eliminat, conform regulamentului.

    Asa e corect dar bogati nu o sa vrea nici o data asa ceva.

    1. care nu permite accesul alotr persoane in casta sa. Fiecare ditnre noi suntem dornici, bineinteles din motive stric umanitare, de a crea conditii de fair play, de a milita pentru o societate deschisa, OPEN SOCIETY cum ar spune unii. Cei care intr-adevar cred in acest lucru, cum ar fi maestrul Florian, sunt folositi apoi de cei ca mine, dornici de a savura un salam de Sibiu, a bea un Pepsi si a mesteca o guma Wrigley pentru a accesa si ei avantajele pe care varfurile unei structuri piramidale ti le ofera...

    Nu ,nu e nici o ironie aici... Ideea e ca pana la razboi nu mai e cale lunga... Domnule Make, eu imi scot palaria pentru rationalele dumneavoastra analize, dar v-am mai scris, fara o analiza "chirurgicala" a profilului telespectatorilor Latrinei 3 a Jigodiei securistice voiculescu si a troacai Romania tv, tabloul nu e complet ! Ati analizat anii trecuti trustul pro, foarte bine, dar haitele de dezaxati nu se lasa... Haideti sa ajutam toti latrinistii, toti obsedatii antibasisti sa ii ducm la niste meciuri de MMA, lupte in cusca, box thailandez, sa ducem niste saci de box prin crasmele satelor din jurul Barladului, unde taranii dorm noaptea cu furcile si topoarele dupa usa, dupa ce injura statul in fel si chip... Sa le dam sa se racoreasca , pe vipia asta , votantilor pesedei... Pai nu le da apa la moara KARATISTA lia olguta vasilescu, infractoarea de la Craiova, ce tuna si fulgera impotriva Occidentului si a anglo-sionistilor, ca o brava urmasa a lui V.C. Tudor ? E singura femeie ce as plesni-o fara regrete...

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb