Brexitul forţează Uniunea Europeană (UE) să regândească mult-dorita Uniune a Pieţelor de Capital (CMU) prin extinderea supervizării şi a accesului la pieţele financiare globale, potrivit unui document consultat de Reuters.
În prezent, Londra este de departe cea mai mare piaţă financiară din UE, dar din 2019 va ieşi din blocul comunitar.
Din acest motiv, UE trebuie să reevalueze modul în care Uniunea Pieţelor de Capital poate asigura accesul companiilor europene la pieţele importante de capital, se arată în document.
UE consideră: "Aceste evoluţii necesită acţiuni mai dure, o supervizare mai eficientă şi asigurări că beneficiile CMU sunt resimţite în întreaga Uniune Europeană. În mod tradiţional, City of London a furnizat lichidităţi şi servicii de risc al managementului pentru restul UE. Ieşirea Marii Britanii de pe piaţa unică europeană întăreşte necesitatea şi urgenţa dezvoltării şi integrării suplimentare şi a Pieţelor de Capital. Este necesară o reconstruire a sistemului financiar şi extinderea accesului la pieţele financiare globale".
Separat, executivul UE a anunţat deja că va publica un proiect de lege luna viitoare pentru a deţine controlul asupra compensării titlurilor denominate în euro, o activitate dominată de Londra în acest moment.