Brokerii scapă, deocamdată, de certificarea sistemului informaţional

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 martie 2011

Decizia Comisiei a venit după mai multe runde de discuţii cu conducerile BVB şi ale Asociaţiei Brokerilor.

Decizia Comisiei a venit după mai multe runde de discuţii cu conducerile BVB şi ale Asociaţiei Brokerilor.

După ce, luna trecută, a pus pe jar unii brokeri şi pe operatorii de piaţă anunţându-i că vor fi nevoiţi să-şi implementeze standarde de securitate a informaţiei şi să obţină o certificare în acest sens, arbitrul pieţei de capital a decis, miercuri sea-ră, să suspende această obligaţie, pe termen nedefinit. Decizia Comisiei a venit după mai multe runde de discuţii cu conducerea Bursei de Valori Bucureşti şi cu cea a Asociaţiei Brokerilor, nemulţumite că obţinerea certificării Sistemului de Management al Securităţii Informaţiei (SMSI) prespune, de fapt, cheltuieli ce pot ajunge chiar şi la câteva zeci de mii de euro, greu de suportat în această perioadă. Brokerii s-au împotrivit de la început susţinând că nu ar fi reuşit să acopere costurile cu implementarea standardelor pentru certificarea SMSI, din comisioanele din tranzacţii.

"Au existat nişte întâlniri cu comisarii CNVM în care am arătat că standardele pentru certificarea SMSI nu sunt implementate nicăieri în Europa de către intermediari şi că doar două burse le-au implementat, din propria voinţă, fără să fie obligate de nimeni", ne-au declarat surse care nu au dorit să le fie menţionate numele, adăugând: "Obţinerea unei certificări SMSI este costisitoare, o astfel de operaţiune durează circa şase luni, timp în care trebuie ca o parte din personalul societăţii să îi fie alocat, deşi tu poate ai nevoie de angajaţii respectivi ca să îşi facă treaba pentru care i-ai angajat de la început. Nu standardizarea datelor ne lipseşte, ci ne lipsesc investitorii pe piaţa de capital, tranzacţiile mai multe... Standardizarea datelor o putem face şi mai încolo".

Potrivit Instrucţiunii CNVM nr.2/2011, dată la începutul lunii februarie, obţinerea unei certificări SMSI era obligatorie, de la 1 ianuarie 2012, pentru brokerii cu un capital iniţial de 730.000 de euro, pentru societăţile de administrare a investiţiilor, operatorii de piaţă/sistem, fondul de compensare a investitorilor şi traderi. Entităţile care obţineau certificarea SMSI aveau obligaţia să-şi revizuiască anual certificatul SMSI obţinut şi să îl reînnoiască odată la trei ani, potrivit Instrucţiunii Comisiei.

Dispunerea CNVM de miercuri suspendă însă aplicarea tuturor prevederilor din Capitolul din Instrucţiune care face referire la necesitatea obţinerii certificării SMSI, dar şi a articolului care stipula că această obligaţie se aplică începând cu 1 ianuarie 2012.

"Am fost împotriva tuturor prevederilor din Instrucţiunea nr.2/2011 care făcea referire la brokeri, în special împotriva obligării brokerilor să obţină certificarea SMSI pentru că această certificare nu are nicio legătură cu domeniul financiar", a spus Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, adăugând: "Certificarea SMSI se referă la securitatea informaţională din cadrul unei firme, nu la securizarea tranzacţiilor. Asociaţia Brokerilor militează, în continuare, şi pentru modificarea unor prevederi la Regulamentul nr.5 al Comisiei. Oricum, odată cu scoaterea obligaţiei de certificare SMSI, ne bucurăm că am scăpat de nişte cheltuieli pe care brokerii ar fi trebuit să le suporte în caz contrar".

Printre altele, Dispunerea de Măsuri a CNVM nr. 5 din 16 martie suspendă şi obligativitatea, prevăzută în Instrucţiunea citată, ca societăţile de investiţii financiare cu capitalul iniţial echivalent a 50.000 de euro şi respectiv a 125.000 de euro să îşi auditeze sistemul informatic cel puţin anual.

Sistemul de Management al Securităţii Informaţiei (SMSI) este un sistem de management bazat pe o abordare a riscurilor la care este expusă o entitate, care are scopul să stabilească, să implementeze, să opereze, să monitorizeze, să revizuiască, să menţină şi să îmbunătăţească securitatea informaţiei, potrivit Instrucţiunii CNVM 2/2011.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Noroc ca a mai ramas Dan Paul sa faca lobby pentru brokeri. Tepes, Botta si alti conducatori ai BVB se ocupa de vinzarea actuinilor acestei institutii.Ca sa dea un "semnal de incredere in piata"...

    Dan Paul si-a arogat singur meritele!!!! nu numai el a facut "lobby"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb