Bugetul de stat sau cum să vinzi pielea inorogului din pădure

Înainte de a ieşi la lumina zilei OUG 9/2017, care a modificat Legea Finanţelor Publice astfel încât orice ordonator de credit să poată semna contracte fără nicio limită şi fără asumarea răspunderii penale, am scris că "bugetul ar fi mai realist dacă s-ar face prin datul în bobi".

Modificările introduse în forma finală a bugetului ar trebui să limiteze proporţiile dezastrului, însă nimic nu poate fi sigur cu actualul guvern sau altă echipa guvernamentală propusă de actuala majoritate parlamentară.

Chiar şi fără astfel de "şopârle", bugetul României pentru 2017, construit pe baza unor prognoze nerealiste de creştere, pare a fi mai mult o licitaţie în care se vinde pielea unui animal din pădure.

Nu, nu este vorba de urs, pentru că acesta este real, ci de inorog, animalul mitologic înzestrat cu puterea miraculoasă de a vindeca bolile, de a curăţa răul şi de a da viaţă.

Cu alte cuvinte, specifice "dialectului" folosit de băncile centrale, şi-a exprimat şi guvernatorul Mugur Isărescu opinia cu privire la buget, în cadrul conferinţei de presă care a urmat recentei şedinţe de politică monetară. "Bugetul este ambiţios pe partea de venituri şi optimist pe partea de cheltuieli", a precizat conducătorul BNR.

Am încercat mai multe "traduceri", având în vedere şi "lexiconul" construit cu trudă şi de observatorii marilor bănci centrale, dar rezultatul a fost mereu acelaşi: ambiţios şi optimist se referă la nerealist, guvernatorului fiindu-i imposibil să caracterizeze bugetul printr-un termen folosit de preşedintele PSD în interviul acordat unui jurnalist elveţian.

La fel ca în 2008, autorităţile noastre refuză să accepte semnalele care vin de pe pieţele internaţionale, pe fondul creşterii dezechilibrelor externe.

Deficitul comercial a crescut în 2016 cu 19% faţă de anul precedent, până la aproape 10 miliarde de euro (circa 6% din PIB-ul estimat), după o creştere de 38% în 2015.

Şi pentru că tot a venit vorba de contextul internaţional, rezultatele financiare raportate recent de grupul Moller-Maersk, care include Maersk Line, cea mai mare companie de transport maritim la nivel global, indică o tendinţă deosebit de îngrijorătoare pentru comerţul mondial.

Grupul danez a raportat o pierdere neaşteptată de 1,9 miliarde de dolari în 2016, a doua din ultimele şapte decenii, după cea din 2009, în condiţiile în care veniturile Maersk Line au scăzut cu 24% în ultimii doi ani, până la 20,7 miliarde de dolari, iar pierderea anuală a fost de 376 de milioane, după un profit de 1,3 miliarde de dolari în 2015.

O altă problemă majoră o reprezintă şi deteriorarea accentuată a situaţiei din zona euro, unde presiunile inflaţioniste sunt ignorate de BCE. Un partener comercial important al României din zona euro, Italia, a reuşit în ultima perioadă o performanţă rară: lupta simultană împotriva unei crize bancare, economice, politice şi a datoriilor suverane.

Orice derapaj bugetar va fi sancţionat dur de către pieţe, prin creşterea semnificativă a costurilor de finanţare, mai ales când au început să apară tot mai des declaraţii ale oficialilor europeni referitoare la "reformarea" UE într-o structură cu două sau mai multe viteze.

Primele semnale au apărut deja. La ultima licitaţie a obligaţiunilor guvernamentale s-au atras 600 de milioane de lei prin redeschiderea emisiunii RO1620DBN017, cu maturitatea în 26 februarie 2020, la un randament de 2,2%. În urmă cu o lună, s-au atras, în cadrul aceleiaşi emisiuni, doar 265,2 milioane de lei, faţă de 500 de milioane în prospect, la un randament de 2,05%.

Cu toate acestea, guvernul intenţionează să împrumute anul acesta circa 50 de miliarde de lei de pe piaţa internă şi 3 miliarde de euro de pe pieţele externe, după cum arată declaraţii recente ale oficialilor de la Trezorerie, chiar dacă în 2017 nu ajunge la scadenţă nicio emisiune de pe piaţa externă, iar valoarea obligaţiunilor în lei de pe piaţa internă scadente în 2017 este de circa 25 de miliarde de lei.

Financial Times a scris recent despre cum încep să se facă simţite creşterile dobânzilor în Europa de Est, pe fondul deficitului de forţă de muncă, care "va împinge mai sus inflaţia şi dobânzile".

O astfel de tendinţă se manifestă şi în economiile din zona euro, dar mai ales în ţările de la periferie, în ciuda promisiunilor BCE că relaxarea cantitativă şi dobânzile zero vor fi menţinute cât va fi nevoie.

În aceste condiţii, o eventuală stimulare prin relaxarea condiţiilor monetare de către BNR nu va avea niciun efect.

Ultimul raport asupra inflaţiei arată că BNR estimează o creştere a preţurilor de 3,4% în 2018, după 1,7% în acest an, o rată "convenabil" situată în intervalul de un punct procentual din jurul ţintei de inflaţie de 2,5%.

Adică BNR va menţine dobânda de politică monetară la 1,75% în acest an şi este probabilă o stagnare inclusiv în 2018.

O influenţă mult mai mare asupra costurilor de finanţare va avea, însă, evoluţia dobânzilor pe plan internaţional şi contracţia spread-ului între costul de finanţare în lei şi cel în dolari sau euro.

Toate aceste condiţii arată că, atât prognozele economice pe baza cărora a fost construit bugetul cât şi speranţele privind costurile de finanţare, sunt complet rupte de "meandrele concretului".

Dar dacă vor veni bani mai mulţi prin impozitarea "corectă" a companiilor multinaţionale? Nu vor veni, pentru că există nenumărate căi de evitare a impozitării, nu doar soluţia preţurilor de transfer. În plus, presiunile suplimentare nu vor conduce decât la aprinderea "beculeţelor" de pe birourile din cancelariile occidentale şi la punerea în mişcare a "contramăsurilor".

După cum scria recent Carl Dolan, director în cadrul organizaţiei Transparency International, într-un articol din Euobserver, decizia Comisiei Europene de a nu mai publica raportul anti-corupţie va ascunde, printre altele, "corupţia companiilor din state presupus curate, cum ar fi Germania sau Finlanda, care au exploatat adesea standardele mai scăzute din ţările aflate sub microscopul Comisiei".

În aceste condiţii, principala preocupare a guvernului ar trebui să fie luarea unor măsuri pentru echilibrarea cadrului competitiv din economie, inclusiv prin eliminarea completă a ajutoarelor de stat, indiferent de beneficiar.

Veţi spune că s-au luat măsuri pentru sprijinirea antreprenorilor prin programul "Start-up Nation". Din păcate, astfel de programe nu fac decât să dovedească ruperea completă a guvernului de realitatea din terenul unei economii de piaţă, la fel cum au fost şi alte guverne, tehnocrate sau politice.

O serie de analişti au criticat "Start-up Nation", pe bună dreptate, însă "condamnarea" cea mai grea a venit chiar din mediul antreprenorial. În presa financiară a apărut recent o declaraţie a lui Octavian Bădescu, acţionar majoritar la Sameday Courier, care spune că "programele de tipul Start-up Nation şi altele asemenea generează în principal o risipă de bani", în condiţiile în care "antreprenorii abonaţi la programe guvernamentale nu îşi asumă niciun risc", iar "antreprenoriatul se transformă în asistenţă socială".

O analiză Coface de anul trecut, referitoare la "peisajul" insolvenţelor din economia noastră, arată că, deşi numărul acestora a scăzut în ultimii ani, dimensiunea companiilor care au cerut protecţie împotriva creditorilor a crescut. Principalele caracteristici observate la nivelul companiilor româneşti sunt "lipsa disciplinei în piaţă şi orientarea pe termen scurt, nu dezvoltarea unei afaceri durabile".

Dar cum se poate vorbi de dezvoltare durabilă, când nu există un mediu fiscal caracterizat de o minimă predictibilitate? Nu este suficientă incertitudinea economică?

Povara fiscală şi jungla birocratică nu fac decât să încurajeze gândirea pe termen scurt şi comportamentul oportunist de tipul "muşcă şi fugi", unde acumularea treptată a capitalului şi stabilitatea forţei de muncă nu îşi au locul. Acesta este un comportament raţional, în condiţiile în care prosperitatea este asigurată doar pentru cei care au contracte cu statul şi chiar autorităţile statului fac la fel.

Finanţarea antreprenorilor prin programe guvernamentale nu va face decât să "stimuleze" acest comportament, cu unele excepţii care vor fi lăudate în presă.

Situaţia nu se va schimba nici prin înfiinţarea aşa-numitului fond suveran de investiţii. Nimic, dar absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat în ultimii 27 de ani cu intenţiile autorităţilor privind dezvoltarea ţării nu asigură o minimă încredere în acest proiect.

Iar dacă perspectiva veniturilor nu este deloc optimistă, atunci trebuie să existe o abordare prudentă a cheltuielilor, care presupune reducerea drastică a aparatului birocratic dar şi eliminarea a numeroase "investiţii".

An văzut direct efectele unui program de infrastructură rurală, realizat cu ajutorul fondurilor europene. În dimineţile şi serile de vară de altădată, prin sat se simţea mirosul de bălegar al vitelor care făceau "naveta" la păşune. Acum acest miros a dispărut, odată cu vitele, însă a devenit persistent mirosul canalizării făcute de mântuială, pentru care primăria s-a îndatorat excesiv şi acum depinde de fondurile guvernamentale pentru rambursare.

Şi aceasta este una dintre investiţiile care ar fi trebuit să contribuie la creşterea calităţii vieţii. Presa a publicat, însă, şi nenumărate exemple (n.a. nu ştiu de ce am reţinut o sală de sport distrusă de primul vânt mai puternic), care par să indice că singurul scop al "investiţiilor" este doar jaful.

Este adevărat că avem nevoie de autostrăzi, însă căile de transport nu pot fi valorificate la adevărata lor valoare dacă numai câteva multinaţionale le folosesc pentru a-şi exporta produsele.

Mai multă nevoie avem, însă, de libertatea economică a antreprenorilor şi de un cadru stabil pentru acumularea capitalului naţional.

Din nefericire, nici bugetul pentru 2017 nu deschide poarta către acest ideal şi se limitează la promisiunea că fiecare va primi o bucată din pielea inorogului din pădure.