Bulgaria doreşte exploatarea rezervelor proprii de hidrocarburi pentru asigurarea independenţei energetice.
Ministrul Energiei şi Economiei, Delian Dobrev, a declarat că Bulgaria a rămas în urmă cu dezvoltarea şi explorarea propriilor resurse energetice, iar guvernul încearcă să accelereze aceste procese, având în vedere că gazele naturale autohtone sunt cu 35% mai ieftine decât cele cumpărate de Bulgargaz din străinătate.
Guvernul a lansat deja procedurile pentru concesionarea perimetrului Teres în Marea Neagră, iar lucrările de explorare urmează să înceapă la jumătatea anului viitor.
Dobrev a precizat că strategia energetică a Bulgariei prevede ca necesarul de energie să fie asigurat în proporţie de 30% de gazele naturale, până în 2020, pentru a reduce cu 19% utilizarea electricităţii şi cu 13% a emisiilor de dioxid de carbon.