Bundesbank: BCE n-ar trebui să-şi depăşească mandatul

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 august 2012

Bundesbank: BCE n-ar trebui să-şi depăşească mandatul

Surse: BCE ar putea decide închiderea băncilor cu probleme din zona euro

Preşedintele Bundesbank (banca centrală germană), Jens Weidmann, consideră că Banca Centrală Europeană (BCE) nu ar trebui să-şi depăşească mandatul prin intervenţiile sale.

"Independenţa BCE îi impune acestei instituţii să-şi respecte mandatul, respectiv să nu-l depăşească", a declarat Weidmann într-un interviu publicat pe site-ul Bundesbank. Oficialul băncii germane a continuat: "Suntem cea mai mare şi importantă bancă centrală din Eurosistem şi avem un cuvânt mai greu de spus decât orice altă bancă centrală din acest sistem".

BCE ar putea decide, în reuniunea de astăzi, să reia achiziţiile de obligaţiuni în vederea reducerii costurilor împrumuturilor Spaniei şi Italiei. Şedinţa de astăzi a consiliului guvernatorilor BCE este prima după declaraţia de săptămâna trecută a preşedintelui băncii, Mario Draghi, potrivit căreia această instituţie va face tot ce este necesar ca să protejeze euro.

La data de 27 iulie, Bundesbank a amintit că se opune achiziţiilor de obligaţiuni de către BCE, considerând că această măsură estompează linia dintre politica monetară şi cea fis-cală.

În opinia lui Weidmann, guvernele europene "supraestimează posibilităţile băncii centrale şi aşteaptă prea mult de la aceasta, considerând că ea poate interveni nu numai pentru stabilitatea preţurilor, ci şi pentru sunsţinerea creşterii economice, reducerea şomajului şi stabilizarea sistemului bancar".

Pe de altă parte, unele surse citate de presa internaţională susţin că BCE ar putea primi autoritatea de a decide închiderea băncilor cu probleme din zona euro, planul în acest sens fiind dezbătut intens de BCE, Comisia Europeană şi statele membre. Sursele arată că planul prevede, de asemenea, ca BCE să aibă competenţe asupra întregului sector bancar al zonei euro şi nu doar pentru cele mai mari 25 de instituţii de credit din regiune, cum se anticipa anterior.

"Niciuna din problemele pe care le-am avut în trecut nu a fost legată de cele mai mari 25 de bănci. Ar trebui să fie vizate toate băncile. Cu cât sunt mai mici băncile, cu atât mai multe decizii vor fi luate la nivel local", a spus un oficial european.

Planul, care ar urma să fie finalizat în următoarele săptămâni şi anunţat în septembrie, este o componentă centrală a construcţiei uniunii bancare în zona euro.

BCE anunţă, astăzi, decizia privind dobânda de referinţă.

Euro s-a depreciat cu 0,1% ieri, la ora 10.21, la New York, ajungând la 1,2296 dolari.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb