English
Criza financiară globală, pentru care nimeni nu pare să găsească soluţii "ortodoxe", a mărit semnificativ atenţia de care se bucură aurul, atât pe pieţele internaţionale cât şi la nivelul populaţiei.
Cei care aleg să-şi plaseze o parte a avuţiei în aur nu mai caută neapărat câştigul speculativ imediat, ci conservarea puterii de cumpărare şi o ancoră în tsunami-ul de hârtie creat de băncile centrale. În aces-te condiţii, rezervele naţionale de aur reprezintă un factor de stabilitate şi stabilizare deosebit de important.
Dar cât aur mai au, de fapt, băncile centrale? Când spunem "aur" ne referim la stocurile fizice şi nu la chitanţele lăsate în depozitele lor drept confirmare a unor tranzacţii prin care metalul preţios a fost închiriat unor mari bănci globale, atunci când preţul aurului era cu mult sub cel de astăzi.
O dezbatere intensă a început în presa germană zilele trecute, în urma publicării concluziilor unui raport al Curţii Federale a Auditorilor. În raport se arată că "Banca centrală a Germaniei nu a supervizat adecvat rezervele de aur ale ţării", după cum scrie Associated Press.
Supervizarea inadecvată nu des-crie nici pe departe ce a făcut, sau mai bine zis ce nu a făcut, Bundes-bank. "Lingourile de aur nu au fost niciodată inspectate fizic de către Bundesbank sau de către auditori independenţi pentru a verifica autenticitatea şi greutatea lor", se arată în raportul Curţii Federale a Auditorilor, care mai precizează că "se utilizează doar confirmările scrise din partea depozitarilor".
Bloomberg scrie că "Bundesbank nu este de acord cu recomandările Curţii de Audit, conform cărora banca centrală trebuie să verifice depozitele externe de aur", deoarece "băncile centrale care deţin aurul Germaniei îl verifică anual şi nu există dubii privind integritatea, reputaţia şi siguranţa acestor depozite externe".
Poate că afirmaţiile Bundesbank ar fi fost credibile, dacă nu ar exista multe precedente istorice privind acordurile secrete dintre băncile centrale (n.a. cum a fost cel dintre Federal Reserve şi Bundesbank în prima jumătate a anilor '70, după eliminarea convertibilităţii dolarului în aur).
Dar aceste acorduri au existat şi mai există încă, după cum arată organizaţia Gold Anti-Trust Action Committee (GATA), care încearcă să lumineze colţurile întunecate ale tranzacţiilor oficiale cu aur încă din 1998.
Rezervele de aur ale Germaniei, de 3.396 tone conform datelor oficiale, sunt depozitate la Frankfurt, New York, Paris şi Londra. Cea mai mare parte a rezervelor a fost depozitată în străinătate încă de la începutul perioadei postbelice, pe fondul îngrijorărilor legate de un posibil război cu Uniunea Sovietică.
La atâţia ani după terminarea războiului rece şi prăbuşirea URSS, par să nu mai existe motive pentru păstrarea aurului peste mări şi ţări, iar extinderea crizei financiare ar trebui să conducă, cel puţin, la auditarea exhaustivă a rezervelor.
Uşor de zis, greu de făcut, deoarece Bundesbank trebuie să "renegocieze contractele pentru a obţine dreptul de a-şi inspecta lingourile de aur", după cum se precizează în raportul auditorilor germani. Oare cum este posibil să declari că eşti proprietarul a ceva, depozitat undeva departe şi fără dreptul de a verifica existenţa obiectului?
Raportul Curţii Federale a Auditorilor mai arată că depozitul de la Londra a scăzut sub 500 de tone ca urmare a unor repatrieri şi vânzări recente. În condiţiile în care vânzările nu au fost raportate, GATA apreciază că "vânzările au fost parte a unei tranzacţii swap cu altă bancă centrală, probabil Federal Reserve", aceasta însemnând că o parte a aurului german de la Londra a fost vândut în numele Statelor Unite, iar Germania a preluat titlul de proprietate pentru o cantitate similară depozitată în SUA. În urma unei decizii de anul trecut a Curţii Districtului Columbia, privind accesul la informaţiile de interes public, GATA a obţinut de la Federal Reserve confirmarea existenţei unor acorduri secrete de swap cu alte bănci centrale.
Secretul în care se desfăşoară aceste operaţiuni trebuie să fie şi motivul cenzurării unor părţi ale raportului auditorilor germani în varianta prezentată parlamentarilor.
Dezbaterile din presă şi raportul Curţii Federale a Auditorilor au determinat apariţia unor cereri din partea parlamentarilor germani pentru inspectarea rezervelor de aur din străinătate.
Philipp Missfelder, parlamentar din partidul cancelarului Merkel, a cerut Bundesbank să vadă aurul de la Paris şi Londra, dar răspunsul a fost negativ, motivaţia fiind aceea că "nu există camere pentru vizitatori în facilităţile respective", după cum scrie cotidianul Bild. Şugubeţi cei de la banca centrală a Germaniei, nu-i aşa?
Creşterea presiunilor politice a determinat Bundesbank să anunţe că va repatria 150 de tone în următorii trei ani, pentru o "examinare completă" a greutăţii şi calităţii.
Prin întrebarea "Există o teamă generalizată în Frankfurt privind calitatea lingourilor de aur din SUA, care ar putea fi făcute, de fapt, din tungsten?", site-ul de ştiri MMnews vine cu o ipoteză suplimentară care să justifice repatrierea unei părţi a aurului Germaniei.
Nu, nu mai este vorba doar de o teorie a conspiraţiei. În ultimii ani au existat ştiri în presa internaţională despre falsificarea unor lingouri de 400 de uncii. Proprietăţile tungstenului fac imposibilă descoperirea falsului fără distrugerea lingoului.
La mijlocul lunii trecute s-a declanşat panica în "districtul diamantelor" din Manhattan, după descoperirea unui lingou de 10 uncii falsificat. Aurul era marcat cu însemnul unui producător elveţian, iar FBI şi Secret Service au declanşat investigaţii, în urma descoperirii ulterioare a unor falsuri similare.
Articolul de la MMnews mai precizează că "Bundesbank vrea să aducă aurul în Germania pentru a-i verifica autenticitatea prin topire" (n.a. aurul se topeşte la 1.064 grade Celsius, iar tungstenul la 3.422 grade). Dar de ce ar vrea banca centrală a Germaniei să verifice autenticitatea aurului în acest fel? Nu are încredere în Federal Reserve, chiar în timp ce îşi exprima încrederea neţărmurită în băncile centrale?
Guvernatorul Băncii Angliei, Mervyn King, a avertizat recent că "economia Marii Britanii nu se va redresa până când nu vor fi recunoscute creditele neperformante ale băncilor", urmată de o recapitalizare a acestora, după cum scrie cotidianul The Telegraph. Condiţiile redresării economice nu trebuie îndeplinite doar în Marea Britanie, ci şi în restul Europei, Statele Unite sau China.
Atâta timp cât băncile centrale tipăresc pentru a elimina această necesitate a recapitalizării, ignorând povara imensă a datoriilor asupra economiei reale şi populaţiei, interesul pentru suprimarea preţului aurului se va menţine, astfel încât să fie continuată iluzia unei inflaţii scăzute.
Manipularea preţului aurului şi argintului nu constituie, însă, un motiv serios de îngrijorare pentru Egon von Greyerz, fondatorul Matterhorn Asset Management AG din Elveţia. Acesta a scris recent că "în prezent există o intervenţie clară asupra preţului aurului şi argintului la un nivel foarte important", dar "ca toate intervenţiile şi aceasta va eşua". Pentru Egon von Greyerz "aurul va continua să reflecte escaladarea deficitelor şi tipărirea fără sfârşit".
Concluziile Curţii Federale a Auditorilor din Germania reprezintă un serios semnal de alarmă şi pentru rezerva de aur a României. Conform ultimului raport anual al BNR, 59,1% din rezerva naţională de aur este depozitată în străinătate.
În rapoartele anuale anterioare, acest plasament a fost justificat prin "activarea" rezervei, astfel încât aurul să producă venituri. Justificarea nu se mai regăseşte în raportul pentru 2011, unde se arată că pentru aur sunt doar cheltuieli de 305 mii lei, reprezentând rezultatele tranzacţiilor efectuate în 2011. Mai mult, au fost raportate pierderi nete realizate din operaţiuni cu metale preţioase de 319 mii lei, pe fondul unor cheltuieli de 319 mii lei şi a lipsei veniturilor. "Cheltuielile din operaţiuni cu metale preţioase reprezintă taxele de depozitare şi stocare plătite pentru cantitatea de aur aflată în depozitul extern", se arată în raportul BNR.
Dacă nu se mai obţin venituri, de ce se mai păstrează cea mai mare parte a aurului în depozite externe? Suntem obligaţi, sau l-am trimis de "bunăvoie", la fel cum erau trimişi copiii domnitorilor de altădată la curţile suveranilor străini?
Să sperăm că Banca Naţională şi celelalte autorităţi ale statului au învăţat lecţia tezaurului pierdut în Rusia şi vor reuşi să recupereze integral depozitele externe.
Dar dacă este prea târziu, iar pentru noi a mai rămas doar tungsten poleit?
-----------
Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
