Bunge Prio România a numit un nou managing director

A.C.
Companii #Agricultură / 11 august 2014

Bunge, companie din domeniul agribusiness şi alimentar, anunţă numirea lui Stephen Karl în funcţia de Managing Director pentru Bunge Prio Romania începand cu 1 septembrie, acesta înlocuindu-l pe Giovanni Quaglia, al cărui mandat temporar la conducerea companiei în ţara noastră se va încheia la 31 august, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Stephen Karl a ocupat anterior poziţia de managing director, timp de 2 ani, la Almos Group Romania, companie care deţine peste 5.000 de hectare în judeţul Neamţ.

De asemenea, Karl a lucrat 10 ani în cadrul grupului BASF ocupând diferite poziţii în grup în SUA, Germania, Noua Zeelandă, Spania, iar între anii 2008 şi 2011 acesta a fost Head of Agriculture pentru România şi Bulgaria.

Bunge Prio este un joint-venture creat în 2012 între Bunge şi Martifer, care integrează capacităţile de colectare şi procesare a seminţelor oleaginoase deţinute de cele două companii în România si Bulgaria. Grupul este trader de pe piaţa locală şi actor în piaţa de ulei îmbuteliat şi în producţia de bio-diesel. Prin facilităţile sale integrate de producţie din Buzău şi Lehliu, Bunge Prio are o capacitate de prelucrare seminte oleaginoase de peste 1 milion de tone.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb