Bursa din Hong Kong şi-a închis definitiv ringul tradiţional de tranzacţionare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 octombrie 2017

Bursa din Hong Kong şi-a închis definitiv ringul tradiţional de tranzacţionare

Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd. (HKEX), Bursa din Hong Kong, a închis, vineri, ringul său tradiţional de tranzacţionare, a cărui păstrare nu ar mai fi fost justificată în condiţiile în care operaţiunile se derulează electronic.

După 31 de ani de activitate, ringul a fost închis vineri, la ora 16.00 (ora din Hong Kong).

Deşi a supravieţuit mai mult decât platformele rivale din Singapore şi Tokyo, ringul bursier de la Hong Kong a devenit din ce în ce mai irelevant pe fondul creşterii tranzacţiilor electronice.

HKEX a publicat pentru ultima dată informaţii privind tranzacţiile sale din ringul bursier în 2014, când acestea au reprezentat doar 0,2% din totalul operaţiunilor de pe piaţa din Hong Kong.

Numeroşi traderi au părăsit bursa după ce şi-au petrecut aproape întreaga activitate pe ringul tradiţional al acesteia. Prezenţa zilnică pe ring s-a redus recent la 30 de traderi, de la aproximativ 600 în 2000.

Ringul bursier de la Hong Kong s-a deschis în 1986, când patru burse s-au combinat ca să dea naştere Hong Kong Stock Exchange. Faptul că toţi brokerii din oraş s-au strâns, astfel, sub acelaşi acoperiş a creat o anumită ordine faţă de situaţia anterioară care era oarecum haotică, având în vedere că acţiunile se tranzacţionau la preţuri diferite de la o sală la alta.

"Atunci când erau patru burse, toată lumea tranzacţiona separat şi nu ştiau ce fac ceilalţi", a declarat, citat de Bloomberg, Christopher Cheung, preşedinte al Christfund Securities Ltd. şi fost membru al Far East Stock Exchange.

Declinul ringului bursier a început în 1996, când a fost dat primul ordin din afara platformei de tranzacţionare.

Chiar dacă în prezent ringurile de tranzacţionare sunt tot mai rare, unele burse au rezistat tentaţiei de a migra complet spre tranzacţiile electronice. De exemplu, New York Stock Exchange are în continuare un ring de tranzacţionare pe Wall Street, unde sunetul clopoţelului care anunţă debutul tranzacţiilor este ceva normal.

Totodată, BOX Options Exchange, deţinută în proporţie de 40% de grupul canadian TMX Group Ltd., a obţinut în luna august aprobarea de a deschide un ring bursier la Chicago. BOX susţine că tranzacţiile faţă în faţă îi ajută pe traderii de derivative să obţină o imagine mai bună a preţului şi lichidităţii.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb