London Stock Exchange Group (LSEG) a anunţat, astăzi, că va deschide un centru de servicii pentru afaceri în capitala României, Bucureşti.
Noul centru va angaja personal din compania de servicii comune a Grupului, Business Services Ltd (BSL). În prezent, BSL furnizează servicii în domeniul tehnologiilor, servicii de date şi funcţii de suport corporativ în entităţile Grupului la nivel mondial.
În acest sens, LSEG a asigurat birouri situate în zona de centru-vest a capitalei, în apropierea Universităţii Politehnice.
Iniţial, bursa londoneză va angaja în noul centru 200 de persoane în diverse funcţii, care să vină în completarea operaţiunilor BSL din Colombo, Sri Lanka, unde sunt angajate 480 de persoane.
Murali Subrahmanyam, directorul LSEG Business Services: "Suntem bucuroşi să anunţăm deschiderea unui nou centru de servicii în România. Prin dezoltarea unor centre operaţionale strategice în regiuni geografice şi cu fusuri orare adecvate, suntem în măsură să oferim servicii şi asistenţă entităţilor noastre la nivel mondial".
România oferă o forţă de muncă bine calificată, un sistem de educaţie puternic şi o infrastructură bună. Am fost încântaţi de primirea călduroasă a Guvernului României, a agenţiei Invest România şi a comunităţii locale de afaceri.
Aşteptăm să devenim un angajator în România şi să contribuim la dezvoltarea viitoare a aptitudinilor în domeniul pieţelor de capital din ţară, pentru a susţine creşterea viitoare".
La rândul său, Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a spus: "Suntem încântaţi că Grupul London Stock Exchange a ales România pentru unul dintre amplasamentele sale strategice, creând peste 200 de locuri de muncă calificată în Bucureşti. Angajamentul pe termen lung faţă de ţara noastră consolidează, de asemenea, dezvoltarea capacităţilor în domeniul pieţelor de capital din România".
La finalul anului trecut, fostul ministrul al Mediului de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat Ilan Laufer anunţa că Guvernul României poartă discuţii pentru o posibilă relocare a bursei de la Londra la Bucureşti în contextul Brexit-ului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.05.2018, 16:06)
Care sunt mai exact serviciile pentru afaceri dezvoltate de bursa din Londra? BVB are servicii similare?