Bursa de Valori din Varşovia (Warsaw Stock Exchange - WSE), cea mai mare piaţă de acţiuni din Europa Centrală, îşi va reduce cu 30 de minute programul de tranzacţionare, începând de luna viitoare, conform afirmaţiilor făcute ieri de directorul executiv al WSE, Adam Maciejewski.
Astfel, din 15 aprilie, când WSE va lansa un nou sistem de tranzacţionare, operaţiunile de pe această piaţă se vor desfăşura în intervalul orar 09.00 - 17.00 (ora Poloniei), faţă de 09.00 - 17.30, cum au loc în prezent. Acest orar va fi în vigoare până la finele anului curent, când operatorul bursier va lua o decizie în privinţa programului.
WSE a extins programul de tranzacţionare cu o oră - de la 16.30 la 17.30 - la începutul lui 2011, în vederea creşterii volumelor şi a atragerii de investitori internaţionali. Decizia a generat proteste din partea caselor de brokeraj, care arătau că sunt nevoite să suporte costuri operaţionale mai mari în contextul declinului volumului transferurilor, ca urmare a crizei financiare globale.
"Actuala modificare a programului de tranzacţionare este rezultatul compromisului la care am ajuns cu societăţile de brokeraj", a spus Maciejewski, adăugând: "Nu putem ignora opinia brokerilor".
La WSE sunt listate 439 de companii, a căror valoare de piaţă combinată este de peste 696 miliarde zloţi (213 miliarde dolari). Volumul tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut la nivel mondial anul trecut, iar media zilnică a transferurilor de pe piaţa poloneză s-a diminuat cu 24%, atingând nivelul minim al ultimilor trei ani, conform datelor WSE.
"International Personal Finance" Plc, furnizor britanic de credite de consum, este, începând de ieri, a 44-a companie străină listată pe piaţa principală a WSE, respectiv prima societate străină listată pe această platformă în 2013.