Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au fluctuat vineri, investitorii concentrându-se pe ceremonia de învestire a preşedintelui SUA, Donald Trump. Pieţele aşteaptă să vadă dacă Trump va putea continua să alimenteze aşteptările investitorilor privind consolidarea creşterii economice.
Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au urcat cu 1,5%, la 17,93 euro. Săptămâna trecută, banca a fost acţionată în instanţă, în Florida, de o asociaţie caritabilă evreiască ce pretinde că instituţia de credit a reţinut în mod incorect trei miliarde de dolari de la moştenitorii unei familii înstărite din Germania.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă italiană, au scăzut cu 1,5%, la 2,69 euro. Subsidiara "UniCredit" din Ungaria se află în stadiul final al vânzării unui portofoliu de credite ipotecare neperformante companiei "APS Holding" din Cehia, într-o tranzacţie evaluată la zeci de milioane de euro, conform unor surse citate de agenţia Reuters.
Titlurile companiei aeriene irlandeze "Ryanair Holdings" Plc s-au depreciat cu 0,6%, la 14,87 euro, iar cele ale "easyJet" Plc din Marea Britanie au crescut cu 0,3%, la 1.044 pence. Publicaţia italiană Il Sole 24 Ore a anunţat că şeful companiei aeriene "Alitalia", Cramer Ball, a elaborat două potenţiale strategii, care includ vânzarea operaţiunilor pe distanţe scurte, printre posibilii cumpărători numărându-se operatorii aerieni low-cost "Ryanair" şi "easyJet". O altă opţiune pentru "Alitalia" ar fi înfiinţarea propriei divizii low-cost, potrivit Il Sole 24 Ore.
Acţiunile producătorului german de automobile de lux BMW AG au urcat cu 0,6%, la 86,84 euro, însă cele ale "Daimler" AG au coborât cu 0,3%, la 70,30 euro. BMW intenţionează să-şi extindă cooperarea cu "Daimler" în privinţa achiziţionării de componente.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,1%, la 7.198,44 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt a crescut cu 0,3%, la 11.630,13.
Pe Wall Street, acţiunile au urmat un curs ascendent vineri, după ce Donald Trump a devenit, în urma ceremoniei de învestire, cel de-al 45-lea preşedinte al SUA.
Titlurile "Procter & Gamble" Co., producător de bunuri de larg consum, s-au apreciat cu 1%, la 84,37 dolari. Compania a raportat un profit trimestrial peste estimările analiştilor.
Acţiunile gigantului petrolier "Exxon Mobil" Corp. au urcat cu 1,4%, la 85,89 dolari, iar cele ale rivalului "Chevron" Corp. - cu 0,02%, la 115,60 dolari, ca urmare a avansului cotaţiilor de pe piaţa de profil.
Titlurile grupului industrial "General Electric" Co. au coborât cu 2,2%, la 30,53 dolari (cel mai mare declin din 9 septembrie). Compania a raportat vânzări trimestriale sub aşteptări.
Indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,3%, la 2.271,31 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,5%, la 19.827,25.
La bursele din Asia, acţiunile au fluctuat vineri, în aşteptarea învestirii lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA (aceste pieţe s-au închis înainte de începerea ceremoniei de inaugurare).
Titlurile producătorului nipon de bere "Kirin Holdings" Co. au urcat cu 1,3%, la 1.895 yeni, pe fondul informaţiilor de presă conform cărora compania olandeză "Heineken" NV poartă discuţii avansate prentru achiziţia diviziei "Kirin" din Brazilia.
Acţiunile producătorului japonez de airbag-uri "Takata" Corp. au coborât cu 21%, la 567 yeni, după apariţia unor informaţii conform cărora ofertanţii săi vor o reorganizare imediată a activelor locale, prin intermediul instanţei.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, au scăzut cu 1,3%, la 26,35 dolari australieni, iar cele ale producătorului de minereu de fier "Fortescue Metals Group" - cu 1,6%, la 6,15 dolari australieni. În acelaşi domeniu, acţiunile "Rio Tinto" Ltd. au pierdut 1,9%, ajungând la 62,33 dolari australieni, ca urmare a declinului preţurilor minereului de fier şi cuprului.
Titlurile "OrotonGroup" Ltd., producător australian de accesorii de lux, au înregistrat un minus de 14%, la 1,82 dolari australieni, după ce acesta a estimat că vânzările sale vor scădea în primul semestru din 2017.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,3%, la 19.137,91 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a scăzut cu 0,7%, la 5.654,80.