Bursele din Europa au crescut ieri, în urma informaţiei privind primul avans din ultimele 13 luni al sectorului industrial din China.
Titlurile "BHP Billiton" Plc, cea mai mare companie minieră din lume, au urcat cu 0,9%, la 1.947 pence, iar cele ale "Rio Tinto" Plc, numărul trei mondial în domeniu, cu 0,7%, la 3.018,5 pence.
Acţiunile traderului de materii prime "Glencore International" Plc au câştigat 2,7%, ajungând la 342,95 pence. Fuziunea acestuia "Glencore" - "Xstrata" Plc va primi, săptămâna aceasta, aprobarea autorităţilor antitrust din Europa, ca urmare a îmbunătăţirii ofertei traderului de mărfuri în privinţa rezolvării problemelor de concurenţă. Titlurile "Xstrata" au avut un preţ de 1.023,50 pence, mai mare cu 2,7% faţă de ziua precedentă.
Titlurile "SABMiller" Plc, al doilea producător mondial de bere, au crescut cu 5,9%, la 2.789,5 pence (cel mai important avans din octombrie 2011 până în prezent). Compania şi-a majorat cu 17% profitul înainte de interese minoritare, taxe şi amortizări în primul semestru fiscal, la 3,17 miliarde dolari. Analiştii aşteptau 3,1 miliarde dolari.
Totuşi, "SABMiller" a avertizat în privinţa provocărilor pe care le întâmpină pe pieţele din SUA şi Australia, unde consumatorii de alcool se îndreaptă către vin şi alte băuturi spirtoase.
Acţiunile "Daily Mail & General Trust" Plc, compania care editează cotidianul britanic Daily Mail, au înregistrat un avans de 11%, la 525 pence. Compania a anunţat că va răscumpăra acţiuni de 100 de milioane de lire sterline (160 de milioane de dolari).
Titlurile producătorului britanic de bunuri de consum "Reckitt Benckiser Group" Plc au câştigat 0,5%, ajungând la 3.865 pence. Compania preia pe 1,4 miliarde dolari "Schiff Nutrition International" Inc. din SUA.
Acţiunile retailerului britanic de produse pentru copii "Mothercare" Plc s-au apreciat cu 3,9%, la 303,25 pence. Societatea şi-a redus pierderile în primul semestru, în baza avansului vânzărilor la nivel internaţional. Pierderile brute au însumat 0,6 milioane de lire sterline în semestrul încheiat în 13 octombrie, comparativ cu un deficit de 4,4 milioane lire în acelaşi interval din 2011.
Titlurile companiei auto franceze "Renault" SA au urcat cu 2%, la 37,90 euro, iar cele ale societăţii italiene de profil "Fiat" SpA - cu 1,4%, la 3,41 euro.
La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 5.786,90 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 3.487,03, FTSE MIB al Bursei din Milano - cu 0,7%, la 15.506,15.
Bursele din SUA au fost închise ieri, americanii sărbătorind Ziua Recunoştinţei.
• Asia, pe curs ascendent
În Asia, acţiunile au urmat un curs pozitiv ieri, pe fondul semnelor de stabilizare a pieţei muncii din SUA şi a redresării sectorului industrial din China.
Acţiunile "Honda Motor" Co., producător auto nipon care obţine aproape 44% din vânzări în America de Nord, s-au apreciat cu 3,5%, la 2.750 yeni, iar cele ale "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor mondial de maşini, cu 2,3%, la 3.515 yeni.
Titlurile "James Hardie Industries" SE, producător australian de materiale de construcţii pentru care SUA reprezintă cea mai importantă piaţă de desfacere, au câştigat 1,1%, ajungând la 8,91 dolari australieni.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, pentru care China este cea mai mare piaţă de desfacere, au urcat cu 1%, la 33,69 dolari australieni. În acelaşi domeniu, acţiunile "OZ Minerals" Ltd. au crescut cu 1,7%, la 7,24 dolari australieni, iar cele ale "Newcrest Mining" Ltd. - cu 0,1%, la 25,33 dolari australieni
Acţiunile "Samsung Electronics" Co., producător sud-coreean de electronice pentru care cea mai mare piaţă de desfacere este China, au înregistrat un avans de 2,4%, la 1,417 milioane de woni.
Titlurile producătorului auto "Dongfeng Motor Group" Co. au crescut cu 4,3% pe piaţa din Hong Kong, la 10,58 dolari HK. Acţiunile "Kia Motors" Corp., al doilea mare producător auto din Coreea de Sud, s-au apreciat cu 2%, la 55.800 woni.
Acţiunile "Sharp" Corp., cel mai mare producător japonez de ecrane LCD, au urcat cu 4,3%, la 171 yeni. Compania a anunţat că a găsit clienţi pentru ecranele utilizate la fabricarea telefoanelor inteligente.
Titlurile asiguratorului chinez "PICC Property & Casualty" Co. au urcat cu 0,6%, la 9,93 dolari HK. Compania americană de asigurări AIG poartă negocieri cu PICC pentru o eventuală înfiinţare a unei societăţi mixte care să vândă asigurări de viaţă şi alte produse din domeniu în China.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,6%, la 9.366,80 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 1%, la 4.413,07, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1%, la 21.743,20.