BURSELE DIN LUME Bursele din Europa fluctuează, după două zile cu scăderi

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 29 martie 2017

Bursele din Europa fluctuează, după două zile cu scăderi

Acţiunile de pe pieţele din Europa au fluctuat ieri, după două zile de declin, generat de temerile investitorilor cu privire la capacitatea preşedintelui american Donald Trump de a-şi implementa politicile.

Titlurile companiei miniere "Vedanta Resources" Plc s-au apreciat cu 1,2%, la 781,5 pence, iar cele ale gigantului "BHP Billiton" Plc - cu 1,8%, la 1.219 pence.

Acţiunile companiei aeriene germane "Deutsche Lufthansa" AG au scăzut cu 0,2%, la 14,87 euro, însă cele ale "Air Berlin" Plc au urcat cu 0,2%, la 0,55 euro. Sindicatul german Verdi a acceptat, ieri, un acord salarial pe trei ani pentru cei 2.000 de membri ai săi care reprezintă personalul de la sol din aeroporturile de la Berlin (Tegel şi Schonefeld), punând astfel capăt unui conflict social care a provocat anularea unui număr de aproximativ 2.000 de zboruri în ultimele săptămâni, conform Reuters.

Titlurile lanţului britanic de distribuţie "Booker Group" Plc au pierdut 1,4%, ajungând la 197,20 pence, după ce doi dintre acţionarii majoritari ai "Tesco" Plc i-au îndemnat pe alţi investitori să li se alăture, respectiv să se opună ofertei "Tesco" de 3,7 miliarde de lire (4,7 miliarde de dolari) pentru "Booker Group". Acţiunile "Tesco" au crescut cu 0,4%, la 190,70 pence.

Acţiunile companiei petroliere portugheze "EDP - Energias de Portugal" SA au urcat cu 4,4%, la 3,03 euro, după ce aceasta a anunţat că va cumpăra restul pe care nu îl deţuine la subsidiara sa de energie regenerabilă "EDP Renovaveis".

Titlurile "Banco Popular Espanol" SA au înregistrat un avans de 2,3%, la 0,92 euro. Conform unui cotidian spaniol, noul director al băncii, Emilio Saracho, negociază vânzarea portofoliului de credite imobiliare şi a unei deţineri la "Libra Group".

La ora 16.55 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,3%, la 7.315,42 puncte, IBEX 35 al celei din Madrid - cu 0,4%, la 10.347,10, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 12.078,80.

SUA, în scădere uşoară

Acţiunile de pe pieţele americane au scăzut uşor ieri, în deschidere, investitorii fiind pesimişti cu privire la modul în care îşi va implementa politicile preşedintele Donald Trump.

Titlurile operatorului de transport aerian "American Airlines Group" Inc. au coborât cu 0,2%, la 41,65 dolari. Compania va investi 200 de milioane de dolari într-o participaţie la "China Southern Airlines" Co., cea mai mare companie aeriană din China, devenind al doilea operator american care va deţine acţiuni la o societate chineză, după ce "Delta Air Lines" a cumpărat 3,55% din titlurile "China Eastern Airlines", pentru 450 de milioane de dolari, în 2015.

Acţiunile producătorului de automobile electrice "Tesla" Inc. au urcat cu 2,7%, la 277,57 dolari. Grupul chinez de tehnologie "Tencent Holdings" Ltd. a investit 1,78 de miliarde de dolari într-o participaţie de 5% la "Tesla". "Tencent", companie cunoscută mai ales pentru aplicaţia mobilă WeChat, a investit în mai multe sectoare, precum jocuri, divertisment, cloud computing şi finanţare online.

La ora 10.04, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.339,86 puncte, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,1%, la 20.580,04, Nasdaq Composite - tot cu 0,1%, la 5.844,70.

Asia: câştiguri în sectorul materiilor prime şi cel financiar

Pe pieţele din Asia, acţiunile au crescut ieri, cele mai importante câştiguri fiind înregistrate în sectorul materiilor prime şi cel financiar. Titlurile companiilor japoneze au consemant cel mai important avans din ultimele şase săptămâni, după ce yenul şi-a temperat aprecierea faţă de dolar.

Titlurile "Hanwha Chemical" Corp. au urcat cu 6,6%, la 26.000 de woni, după ce compania sud-coreeană din sectorul materiilor prime a primit ratingul "cumpără" de la "Daishin Securities". Totodată, "Goldman Sachs" a adăugat acţiunile companiei pe "conviction list".

Acţiunile "Sunac China Holdings" Ltd. au înregistrat un avans de 8,7% pe piaţa din Hong Kong, la 10,20 dolari HK (cel mai ridicat curs de închidere din mai 2015 până acum). Compania imobiliară a anunţat, pentru 2016, un profit net peste aşteptările analiştilor.

Titlurile "Aluminum Corp of China" Ltd. s-au apreciat cu 5%, la 3,78 dolari HK. Compania îşi va diminua costurile de producţie anul acesta, ca să-şi menţină marjele, conform lui Yi Zhu, analist la Bloomberg Intelligence.

Acţiunile companiei aeriene "China Southern Airlines", care va fi preluată parţial de "American Airlines", au scăzut cu 2,7%, la 5,34 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 1,1%, la 19.202,87 puncte, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,6%, la 24.345,87, Kospi al celei din Seul - cu 0,4%, la 2.163,31.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb